Pensiile vor fi recalculate! Toti romanii sunt cu sufletul la gura

Author: L.S.
Actualizat: 29 nov 2020, 11:20

Premierul Ludovic Orban a vorbit public despre pensii si a precizat ca toate vor fi recalculate. Urmeaza schimbari majore in sistemul de pensii.

Premierul Ludovic Orban a fost prezent aseară la Realitatea TV unde a vorbit, în emisiunea jurnalistei Denise Rifai, despre pensiile românilor. Astfel, Orban a declarat că nu se va aplica principiul dreptului câștigat în cazul cumulării pensiei cu salariul, ci vor fi date acte normative care nu vor crea discriminări între cei care s-au pensionat anterior legii și cei după, relateaza capital.ro.

" Deci şi aici eu susțin foarte clar această măsură și consider că este profund constituțională. Mi se pare normal ca statul, atâta timp cât ia această decizie care, repet, e profund normală – cineva se pensionează, mulți dintre ei s-au pensionat la cerere, s-au pensionat anticipat, beneficiind de legi speciale. Păi dacă te-ai pensionat, nu poți să vii să cumulezi, după ce tu ai spus că te-ai pensionat că nu mai vrei să muncești, după aia să vii să te angajezi la stat, mulţi dintre ei provenind tot din sistemul public, cei care s-au pensionat, care s-au pensionat pe legi speciale, și acum vin să lucreze în continuare la stat, să cumuleze pensia cu salariul.”

”Dacă lucrează în sistemul public, nu poate beneficia de pensie pe perioada cât lucrează”

Vă mai spun încă o dată: asta nu înseamnă o restrângere la muncă. Dacă omul vrea să lucreze, poate să lucreze, noi nu-i interzicem să lucreze. Noi spunem foarte clar că dacă lucrează în sistemul public, nu poate beneficia de pensie pe perioada cât lucrează în sistemul public – mi se pare perfect de bun-simț, normal, constituționale, legal. Nu interzice, nu e interdicția dreptului la muncă, ci pur și simplu şi spune ‘măi, dacă muncești, dacă vrei într-adevăr să fii activ, să lucrezi în sectorul public într-o instituție a statului, se suspendă plata pensiei, sigur, având dreptul ulterior să ți se recalculeze pensia, să îți crească cu perioada pe care o lucrezi cât ești la stat. De asemenea, nu se interzice prin lege…”, a spus Ludovic Orban.

Citeste si: Guvernul și-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi! Prima declarație a premierului Orban după decizie

Citeste si: Cati copii are Ludovic Orban si cum arata sotia lui

(…) nu se interzice prin lege să lucreze în mediul privat. Dacă vrei să lucrezi în mediul privat, ești liber să lucrezi în mediu privat, dar pensia publică pe care o dai din sistemul public de pensii nu poate fi cumulată cu salariul pe care îl primește ca angajat al unei instituții publice”, a adăugat premierul.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu am trecut prin greutăți cu ea și suntem atât de apropiați, pentru că am sprijinit-o!"

Se vor tăia pensiile aflate acum în plată?

Cu siguranță, trebuie recalculate pensiile pe baza prevederilor legale. (…) Vom vedea. Eu cred că există soluții privitoare la recalcularea inclusiv a pensiilor, pentru că nu se poate crea o discriminare între cei care se pensionează din momentul adoptării legii față de cei care s-au pensionat înainte.”, notează evz.ro.

Ludovic Orban a asigurat oamenii că se va găsi o modalitate să trateze toți pensionarii egal

Aici nu cunosc chiar în detaliu prevederile legate de acest subiect, dar încă o dată, până la urmă aplicarea legilor se face de către guvern şi dacă va fi necesar vom emite acte normative, care într-adevăr să permită aplicarea legii și mai ales să asigure o egalitate de tratament între cei care s-au pensionat anterior se cşi cei care se pensionează după adoptarea proiectului de lege.”, a încheiat acesta.

Citeste si: Pensii speciale magistrati: cati bani se dau dupa eliminarea lor

Citeste si: Vești proaste despre pensii! Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban