Pensionare 2022: Limita de vârstă pentru pensionare în 2022. Cum poți să ieși la pensie anul acesta

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 12 feb 2023, 03:05

Limita de vârstă pentru pensionare în 2022. Cum poți să ieși la pensie anul acesta

Sursa: PixaBay

Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a te putea pensiona la limita de vârstă în 2022 și cum se aplică acestea pentru femei și pentru bărbați, având în vedere că vârsta standard de pensionare este diferită. 

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementează condițiile necesare care trebuie îndeplinite pentru ieșirea la pensie și cine cunt cei care beneficiază de limita de vârstă pentru pensionare în 2022.

Ce condiții trebuie să îndeplinească femeile și bărbații care vor să obțină pensia pentru limita de vârstă 2022.

Citeste si: Pensii 2022. Cât costă 6 ani de vechime în muncă

Pensionarea și pensia la limita de vârstă 2022 

Potrivit articolului 52 din Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege. 

Potrivit acestei legii, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

 

Conform articolului 53 din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

Astfel, potrivit legii, cei ce ating în 2022 vârsta standard de pensionare și îndeplinesc condiția stagiului de cotizare (stagiul minim de cotizare este de 15 ani) pot cere să iasă la pensie la limită de vârstă în 2022. 

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Ce se întâmplă cu pensiile speciale? Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut anunțul: "Este o reformă asumată de stat"

Ce bărbați se pot pensiona pentru limită de vârstă în 2022 

Pentru că vârsta standard de pensionare este diferită la bărbați și la femei, bărbații care se pot pensiona pentru limită de vârstă in 2022 cei care împlinesc 65 de ani în acest an și care au îndeplinit stagiul minim de cotizare de cel puțin 15 ani munciți legal.

E important de menționat că există bărbați care pot ieși la pensie mai devreme, respectiv cei care au lucrat în condiții grele (condiții deosebite de muncă și condiții speciale de muncă). Practic, aceștia beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare, proporțional cu perioada de timp lucrată în condiții grele, menționează avocat.net.

Ce femei se pot pensiona pentru limită de vârstă în 2022 

Pentru că vârsta standard de pensionare este diferită la bărbați și la femei, femeile care pot ieși la pensie la limită de vârstă în 2022  sunt cele care au trecut de 61 de ani și care îndeplinesc condiția stagiului de cotizare (cel minim e de 15 ani, în timp ce acela complet este de 35 de ani). 

Vârsta standard de pensionare pentru femei, stabilită de legea pensiilor, este de 63 de ani, dar această limită nu a fost încă atinsă, ca-n cazul bărbaților, ci crește în fiecare an, până o va atinge în 2030.

Diferit este și stagiului complet de cotizare, care, deși este tot de 35 de ani, în mod normal, el va fi atins prin eșalonare în următorii ani.

Vezi AICI tabelul cu condițiile care trebuie îndeplinite de femeile care se pot pensiona pentru limită de vârstă în 2022. 

Documentele necesare pensie pentru limită de vârstă 2022 

Casa Națională de Pensii Publice precizează condițiile necesare pentru femeile și pentru bărbații care doresc să iasă la pensie pentru limită de vârstă în 2022. 

  • cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6 la norme);
  • carnetul de muncă (original şi copie);
  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie);
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu  realizată;
  • actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
  • livretul militar (original şi copie);
  • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  • adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
  • adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale, în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);
  • procura specială, pentru mandatar (original şi copie);
  • acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare
  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.