Intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, programată pentru 1 septembrie, aduce promisiunea eliminării tuturor inechităților din sistem. Una dintre schimbările semnificative aduse de noua lege constă în includerea, pentru prima dată, a veniturilor și sporurilor cu caracter nepermanent în procesul de recalculare a pensiilor.
Unii pensionari nu pot obține adeverința de vechime în muncă
Veniturile care anterior nu erau luate în considerare includ al 13-lea salariu, acordul global și diverse prime și sporuri pe care angajații le-au primit în timpul activității lor. Însă, pentru a beneficia de acestea, la recalculare, pensionarii trebuie să procure o adeverință de vechime în muncă de la foștii angajatori.
„Am făcut o lege bună care să le permită românilor încă 6 luni, începând de la 1 septembrie, să aducă aceste documente necesare recalculării.
Problema este generată de angajatorii care acum nu mai sunt în stare de funcționare, care și-au închis activitatea și ale căror arhive au fost preluate de prestatorii privați”, a explicat Simona Bucura Oprescu, la România TV.
Pentru cei care vor ieși la pensie după 1 septembrie, sporurile vor fi incluse automat în calcul. Pentru pensionarii în plată, care deja au aceste sporuri în dosarele lor de pensie, nu va mai fi necesar să obțină noi adeverințe, deoarece acestea vor fi calculate automat.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Ce se întâmplă cu cei care nu pot obține adeverința de vechime în muncă
Cu toate acestea, pensionarii care nu au adeverințele trebuie să ia inițiativa de a le solicita de la foștii lor angajatori. Chiar dacă majoritatea adeverințelor necesare se află deja în dosarele pensionarilor, este important ca cei care știu că lipsesc documentele relevante să le depună personal, pentru a evita orice întârzieri în procesul de recalculare a pensiilor lor.
Însă, după cum a spus ministrul Muncii, unii pensionari întâmpină dificultăți în a obține respectivele adeverințe de la angajatori, dar, cu toate acestea, Simona Bucura Oprescu a promis că Ministerul Muncii încearcă să rezolve această situație.
„Căutăm să găsim soluții, dar acestea nu țin mereu de noi. Atât timp cât acei angajatori care nu mai există au dat arhivele la prestatori privați… Căutăm soluții ca pensionarilor să le fie mai ușor.
Pentru pensionarii care au fost în activitate înainte de anul 2001 nu este simplu să-și procure actele doveditoare ale tuturor veniturilor pentru care s-au plătit contribuții la stat”, a mai transmis ministrul Muncii.