Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus

Autor: Bianca Vidoi

Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie

Sursa: Shutterstock

Pensionarii din România pot primi pensiile restante înainte de Paște, Casa de Pensii a făcut anunțul mult așteptat.

Marea Recalculare a avut loc în luna septembrie, însă mulți pensionari nu au primit încă banii conform noii legi. În această perioadă, sute de pensionari au pierdut sume importante de bani, însă luna aprilie le-a adus un motiv de bucurie. Pensionarii vor primi pensiile restante în perioada următoare.

Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie

Noua lege a pensiilor a intrat în vigoare de la 1 septembrie 2024, însă nu toți pensionarii din România au primit banii conform noii legi.

Casele de pensii din România încearcă să ajungă la zi cu dosarele de pensionare. Anumite Case de Pensii din țară au anunțat deja că au ajuns la recalcularea pensiilor restante și calendarul plăților.

Casa Județeană de Pensii Harghita i-a informat pe pensionari care este stadiul implementării Legii 360/2023, făcând astfel o scurtă recapitulare a măsurilor întreprinse până în prezent pentru respectarea noilor prevederi legislative. În cadrul acestei informări publice, Casa Județeană de Pensii Harghita a menționat că recalcularea pensiilor pentru agricultori a fost deja efectuată.

Citește și: E oficial! Anunțul făcut de Ministrul Muncii în urmă cu puțin timp! Alocațiile și pensiile ajung mai devreme în aprilie

Mai mult de atât, o mare parte din pensionarii care se află în această categorie au primit deja deciziile de recalculare, urmând ca restul să le primească în perioada următoare, alături de sumele cuvenite. Informarea publică arată că și dosarele de pensionare depuse între 7 iulie – 31 august 2024 au fost recalculate.

Casa Județeană de Pensii Harghita adaugă că pensiile au fost acordate, procesul de distribuire a deciziilor de pensionare fiind în desfășurare.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Pască cu ciocolată, desertul pregătit de Jamila: „Cremoasă, fină, cu aluat pufos. Este foarte bună și cu înghețată.”

„Noile înscrieri la pensie sunt soluționate în termenul legal, iar recalcularea pensiilor pentru agricultori, în baza articolului 144 din lege, a fost deja efectuată.

O parte semnificativă dintre pensionarii vizați au primit deja deciziile de recalculare, urmând ca restul să le primească în perioada următoare, împreună cu sumele cuvenite, acolo unde este cazul. 

De asemenea, au fost recalculate și pensiile acordate în perioada 7 iulie – 31 august 2024, tot în baza articolului 144, în conformitate cu Legea 263/2010. Procesul de comunicare a deciziilor este în desfășurare”,

a transmis Casa Județeană de Pensii Harghita, potrivit newsweek.ro.

Când vor fi virate pensiile în luna aprilie 2025

Pensionarii din România vor primi pensiile înainte de Paște, chiar dacă acestea sunt distribuite de Poșta Română sau virate pe card. Poșta Română a anunțat că distribuirea pensiilor se va realiza între 1 și 15 aprilie. Alături de pensia pentru luna aprilie, poștașii vor livra și primă tranșă de 400 de lei a ajutorului financiar pentru pensionarii cu venituri mai mici de 2.574

lei. 

Românii care au decis să primească pensia pe card vor primi banii mai devreme, mai exact pe 11 aprilie 2025. În mod normal, pensiile sunt virate în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni, însă în aprilie aceste zile pică în weekend și transferurile bani lor sunt decalate, potrivit alba24.ro.