Daca cei de la primele etaje nu se simt nici deranjati de lipsa liftului, nici osteniti de urcatul scarilor, ei bine, ganditi-va cum le este celor care locuiesc la etajele 6, 7 sau 8. De pilda, batrana din imagini, care vine incarcata de la piata, are de urcat pana la ultimul etaj, ceea ce inseamna un chin. Cu sacosa dupa ea, mai zaboveste pe scari, cat sa-si mai traga sufletul.

Fericiti ca se vor muta in casa noua, locatarii au acceptat, pentru inceput, sa stea in bloc si fara lift, cu toate ca atunci cand au platit ratele s-a calculat

si costul ascensorului. Asta se intampla prin anii `90. Habar n-aveau pe-atunci cat vor patimi. Oamenii nu si-au pierdut speranta nici dupa cativa ani cand au primit o somatie ca trebuie sa mai plateasca o diferenta. Zis si facut numai ca nici urma de lift.

Cu banii oamenilor in buzunar, reprezentantii firmei care trebuia sa le livreze ascensorul se pare ca au pus lacatul pe afacere si dusi au fost.

Tot ce le mai ramane locatarilor de facut e sa cumpere altul, dar, financiar, nu-si mai permit.

Daca in blocul de aici, locatarii ultimelor etaje prefera sa iasa din case o data la cateva zile, ca sa-si faca stocul de mancare si de medicamente, in imobilul vecin, pana nu demult, aflat in aceeasi situatie, oamenii au avut mai mult noroc. Si-au luat lift din banii primiti pe chiria unei antene de telefonie.

Nu doar ca transportul pana la etajul 8 e mult mai comod, dar asa castiga, anual, si ore bune din viata, petrecute fara efort. Pe scari insa, cei in floarea varstei scot un timp de doua minute si 13 secunde.