Pentru ce se citește acatistul Sfântului Calinic de la Cernica? Marile minuni înfăptuite

Author: Bianca Vidoi

Sărbătoare cu cruce roșie la data de 11 aprilie 2024, în calendarul ortodox

Sursa: doxologia.ro

Sfântul Calinic de la Cernica este pomenit anual la data de 11 aprilie, iar în această zi sfântă este important să îi citim acatistul.

Ziua de 11 martie 2024 este prima cu i cruce roșie în calendarul orotodox al acestei luni, fiind praznicul dedicat Sfântului Calinic de la Cernica. În această zi sfântă, credincioșii sunt încurajați să nu facă activități în gospodărie sau în proximitatea acesteia, ci să îșipetreacă timpul rugându-se. Iată pentru ce se citește acatistul Sfântului Calinic de la Cernica.

Pentru ce se citește acatistul Sfântului Calinic de la Cernica?

Data de 11 aprilie este trecută în calendarul creștin ortodox alături de o cruce roșie, ce ne arată importanța praznicelor ce au loc în această zi, când este pomenit Sfântul Calinic de la Cernica. Cu această ocazie, creștinii sunt încurajați să se roage puternic la acest sfânt și să își îndrepte rugăciunile și gândul către acesta. Este indicat ca pe parcursul acestei zile să se rostească și acatistul Sfântului Calinic de la Cernica, ce vine în ajutorul oamenilor ce sunt chinuiți de boală.

Acest acatist poate fi rostit și în alte zile față de cea în care este pomenit Sfântul Calinic de la Cernica, fiind un acatist ce îi ajută pe oameni în momentele în care se simt neputincioși în fața necazurilor, dar și a bolilor trupești. Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica este făcător de minuni pentru credincioșii ce îl rostesc cu multă credință și smerenie.

Pentru ce se citește acatistul Sfântului Calinic de la Cernica
[Sursa: doxologia.ro]

Este recomandat ca acatistul Sfântului Calinic de la Cernica să fie rostit cât mai des cu putință pentru a aduce liniște sufletească, ajutor divin și spor în casă. De asemenea, atunci când începem să simțim cum gândurile negre și grijile ne înconjoară putem rosti acest acatist pentru a ne ușura sufletul și mintea, potrivit bzi.ro.

Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica

Troparul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, glas 1:

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni, cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace și mare milă.

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși și atingerea de racla sfintelor tale moaște sfințește simțirile și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine și cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Icosul 1

Adunarea îngerilor și soborul oamenilor cunoscându-te ca pe un vindecător al bolnavilor, ajutător al săracilor și îndreptător al monahilor, cel ce ai dus viață îngerească pe pământ și prin nevoințe și fapte bune te-ai adus jertfă neîntinată lui Hristos, te laudă, o Sfinte Ierarhe Calinic, și cu dragoste zice ție:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu, plăcutul tuturor sfinților, lauda arhanghelilor și bucuria îngerilor;
Bucură-te, veselia pruncilor și mireasma chipului călugăresc;
Bucură-te, scutul și acoperământul Cernicăi, ocrotitorul Bucureștiului, păzirea Frăsineiului și lauda Râmnicului Severin;
Bucură-te, lauda cea mare, că, după darul lui Dumnezeu, cu cuvântul tău ai legat ca parte femeiască la Frăsinei să nu intre;
Bucură-te, că prin pilda vieții tale ești călăuză bună ostenitorilor în viața călugărească;
Bucură-te, că de mari daruri te-ai învrednicit, fiind bolnavilor tămăduire, orbilor vedere, surzilor auzire, muților grăire;
Bucură-te, izbăvitorul celor nedreptățiți, bucuria celor necăjiți și veselia celor ce nădăjduiesc întru tine și te cheamă într-ajutor;
Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciți, ridicarea celor căzuți și vistieria faptelor celor bune;
Bucură-te, locașul luminii celei dumnezeiești, organ al Preasfântului Duh și stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, bine-luptătorule, cel ce ai fost neînvins de furtuni și de ispite;
Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 2-lea

Văzând noi smeriții pe părinții tăi cucerindu-se și afierosindu-te Domnului și știindu-te noi pe tine, Sfinte, că din brațele maicii tale ai avut inima locaș al Preasfântului Duh, prin care te-ai dovedit mare între aleșii lui Dumnezeu, pentru aceea și noi, ca unii ce în Dumnezeu viem, trăim și ne mișcăm, împreună cu părinții tăi aducem Domnului toată slava, lauda, cinstea și închinăciunea, zicând: Pe Tine Doamne, Cel ce Te odihnești întru sfinți, binecuvântându-Te, Te adorăm, pe Tine Te lăudăm, Ție Îți mulțumim, Ție ne închinăm, în tot locul stăpânirii Tale, Ție Îți aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate și pentru toate, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelegerea viețuirii celei ascunse în Iisus Hristos căutând a o înțelege, ai alergat din tinerețe în ostrovul pustnicesc al celui preacuvios și sfânt părinte Gheorghe, starețul de la Cernica, și viața ți-ai jertfit lui Hristos, făcându-te Biserică Preasfântului și închinatului Său Duh; trupul ți l-ai smerit cu privegherea, postul și rugăciunea, punând tuturor simțirilor povățuitor bun cugetul cel dinăuntru; ochiul ți-a fost ferit de toată vederea cea vicleană și auzul nestrăbătut de cuvinte deșarte, iar limba curată de vorbe necuviincioase; buzele curățate de lauda Domnului; mâinile ferite de faptele rele, lucrând numai cele bineplăcute Domnului; toate mădularele și gândul ți le-ai întărit cu harul Sfântului Duh, bineviețuind în duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării, al ascultării și al dragostei. Drept aceea, acum cu îngerii în ceruri petrecând, primește de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, diamantul răbdării în Ostrovul Cernicăi ascuns;
Bucură-te, cel în care lucrează Dumnezeu cel nepătruns;
Bucură-te, porumbelul Domnului, cel cu aripile Duhului mereu desfăcute;
Bucură-te, urmaș iubit și moștenitor în virtute al starețului cuvios Gheorghe;
Bucură-te, cel unit întru Dumnezeu cu duhovnicul tău, Pimen;
Bucură-te, cel pecetluit cu amândoi în pravilele călugărești;
Bucură-te, că de bunăvoia ta venind după Iisus, de tine însuți te-ai lepădat;
Bucură-te, că, luându-ți crucea ta, ai urmat lui Hristos fără întoarcere;
Bucură-te, că râvna asprimii tale celei de canon a uimit pe cârmuitori;
Bucură-te, că ai amuțit pe clevetitori, ajunând prin îndelungate postiri de câte 40 de zile;
Bucură-te, raiul fecioriei, întru care curăția a odrăslit;
Bucură-te, pomul dragostei cerești, că de dorul și de focul dragostei preadulcelui nume al lui Iisus ți s-a mistuit inima;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de sus adumbrindu-ți inima ta, ai dorit, Părinte Sfinte, pe duhovnicul tău Pimen, precum odinioară Ioasaf pe Varlaam, și luând cu tine daruri de mult preț pentru sfintele lui Dumnezeu locașuri, ai pornit la Sfântul Munte al Atonului în căutarea lui acolo; apoi aprinzându-se în tine focul cel netrupesc de râvnă sfântă pentru altarele Domnului, te-ai întors în patria ta, „grădina Maicii Domnului”, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având pe Dumnezeu cel în Treime închinat sălășluit în sufletul tău, mare osârdie dovedit-ai, Părinte, în vremea stăreției tale, când cu lacrimi fierbinți către făcătorul de minuni Nicolae ți-ai pus sufletul tău pentru ocrotirea mulțimilor flămânde și înspăimântate ce alergaseră la tine îngrozite de urgia cea păgână, că, încă în priveghere fiind cu toată obștea ta, căruțe cu grâu în grabă și soseau; iar oștile păgâne înțelegând ocrotirea cea de sus și sfințenia ta, s-au întors rușinate, lăsându-ne amintire peste veacuri „fântâna turcului”. Pentru aceasta, împreună cu cei trecuți prin foc și prin apă și aduși la odihnă, cântare de mulțumire înălțăm și cu dragoste zicem:
Bucură-te, asemănare cu Domnul prin iubirea de oameni, care suspină, însetează și aleargă să vindece orice pătimire;
Bucură-te, milostivire de samarinean, ce arde pentru întreaga zidire;
Bucură-te, alinarea suspinului celor ferecați;
Bucură-te, căci cu măreția gloriei brațului tău păzești pe fiii celor apăsați;
Bucură-te, văpaie dornică să ne îndrume;
Bucură-te, revărsare de har peste lume;
Bucură-te, cuibul celor înviforați;
Bucură-te, hrana celor înfometați;
Bucură-te, că ai scăpat de foamete și de boală obștea creștinească din război;
Bucură-te, cel ce asemenea lui Moise te-ai arătat mare ocrotitor în primejdii;
Bucură-te, că și tu ai împlinit faptele făcătorului de minuni Nicolae;
Bucură-te, limanul cel lin al mulțimilor amărâte și oprimate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri despre sfârșitul veacului acestuia tulburându-te, îngeri coborând din înălțimea Tronului Preasfintei Treimi ți s-au înfățișat, descoperindu-ți taine asupra celor ce vor urma; și ție; celui ce iubești oamenii, ți s-au arătat aievea Ierarhul Nicolae și Marele Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, împreună cu preacuviosul și sfântul părinte stareț Gheorghe, poruncindu-ți să zidești slăvit locaș de închinare, liman de mântuire celor păcătoși și sfântă cetate cu viață de obște, după dreapta rânduială, pentru ca să nu se strice chipul călugăresc; de care descoperire încredințându-te, îndată ai și dat ascultare poruncii dumnezeiești, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Urmând poruncii Sfântului Ierarh Nicolae, cu bărbăție ai zidit biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în vreme de cutremure și de răzmerițe, lăsându-ne învățătură, că de nu ne vom izbăvi de lenevire, de uitare și de necredință, nu ne vom putea mântui; la care învățătură luăm aminte, noi, fiii Tăi, cei ce ne rugăm să avem parte și soartă cu toți cei ce se tem de Domnul în adevăr și păzesc poruncile Lui; pentru aceasta îți cântăm cu înțelegere, preaînțelepte, zicând:
Bucură-te, ochi al Bisericii, mai dinainte văzător;
Bucură-te, vifor spulberător de pleava îndoielilor;
Bucură-te, veghetor neadormit sub candelă aprinsă;
Bucură-te, scaun al spovedaniei, ascultător de plângeri;
Bucură-te, duhovnicie aducătoare de îngeri;
Bucură-te, primăvară bine înmiresmată de balsamul rugăciunii înalte și tăcute;
Bucură-te, că ai trecut prin „Raiul iubirii de virtute”;
Bucură-te, bună sporire a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, podoaba cea cu har a neamului tău;
Bucură-te, că te-ai dovedit destoinic plinind măsura vârstei lui Iisus;
Bucură-te, bărbat împodobit cu slujirile depline;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 5-lea

Împotrivindu-te, Părinte, uneltirilor lui faraon cel netrupesc, care voia să te piardă prin otrăvire, și chemând preadulcele nume al lui Iisus, ai învins răutatea aceluia, că glas din ceruri ai auzit întărindu-te și vestindu-ți că nu vei vedea moartea până ce nu vei fi ridicat la vrednicia arhieriei; iar noi, pentru o biruință ca aceasta, aducând doxologia noastră cea după putere, mulțumim împreună cu tine Domnului Celui Unuia, Căruia se pleacă tot genunchiul al celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm, pentru binefacerile cele arătate și cele nearătate care s-au făcut nouă și lăudând măreția cea neajunsă a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cântare sfântă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Dumnezeu cel negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind, Cel care a iubit lumea atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică, însuși El, Păstorul cel Mare, te-a ales pe tine, în ceruri, să întărești Biserica Olteniei. Drept aceea, și domnitorul țării, cu sfetnicii săi, următori făcându-se sfatului Celui de sus, te-au pus păstor al turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii. Deci și noi, fericiți fiind de alegerea ta, ție aducem laude ca acestea:
Bucură-te, bunule și vrednicule păstor al Olteniei;
Bucură-te, fericit luminător al plaiurilor noastre;
Bucură-te, dreptarul vredniciilor arhierești;
Bucură-te, trimis al Preasfintei Treimi ca să ne păstorești;
Bucură-te, că în Iisus ai aflat adevăr și temei;
Bucură-te, cel ce ai iubit cu dragoste fierbinte pe Domnul;
Bucură-te, că ai aflat tot rostul firilor lui Hristos;
Bucură-te, arhiereu ales și cu bună biruință;
Bucură-te, înger pământesc de aspră nevoință;
Bucură-te, arhanghel izbăvitor din viclene curse împătimite;
Bucură-te, iscusit cârmaci al corăbiei celei înduhovnicite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Citește și: Când pică Paștele catolic și cel ortodox în aceeași zi? Calendarul pe următorii ani

Condacul al 6-lea

Auzit-au vestea despre sfințenia vieții tale mulțimile dreptcredincioșilor și, fericite fiind că le vine păstorul cel bun, te-au întâmpinat ca pe un trimis al cerului cu adevărat și împreună cu îngerii înălțau în glas de sărbătoare cântare sfântă: Veniți toți credincioșii să lăudăm pe Ierarhul Calinic, pe arhipăstorul Olteniei; să se bucure făptura și să înflorească ca și crinul; și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Următor Mântuitorului Hristos făcându-te, bunule păstor, te-ai arătat oglindă nepătată, chip al bunătății lui Dumnezeu, strălucire a luminii celei negrăite, mare ocrotitor al celor din nevoi. Pentru aceasta și noi, cei ce tânjim după vrednicia de a rămâne întru desfătarea luminii celei neapropiate, după datorie te cinstim pe tine și luminat te lăudăm zicând:
Bucură-te, că prin iubire și prin curăție, pace și armonie ești asemuit a fi pecete a chipului dumnezeiesc;
Bucură-te, că ești învăluit în strălucire de orbitoarea frumusețe cerească negrăită a Schimbării la Față;
Bucură-te, că n-ai adunat bogății pieritoare;
Bucură-te, că ai urmat sărăciei lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitorul văduvei celei cuminte;
Bucură-te, părinte scump al orfanilor;
Bucură-te, cel ce aduci bucurie acolo unde-i întristare;
Bucură-te, căci chemându-te pe tine, zorile nădejdii se ivesc acolo unde este deznădejde;
Bucură-te, cel ce vestești pacea pe pământ și bunăvoirea între oameni;
Bucură-te, ortodoxie, cu măreție de vis;
Bucură-te, cel ce aprinzi lumină în sufletele întunecate și robite;
Bucură-te, pildă a smereniei și a iubirii de oameni celei negrăite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 7-lea

Alergat-a la tine văduva cea împovărată de nevoi, care se mâhnise de ucenicul cel puțin milostiv; iar tu, Părinte, binecunoscând lipsurile ei, ai înduplecat pe ucenic spre milostenie, înțelepțindu-ne și pe noi, că în chipurile săracilor ne poate încerca Însuși Cel ce a plinit toată rânduiala părintească, Hristos Mântuitorul nostru, Care a șters toată lacrima de la toată fața. Pentru aceasta, cu umilință aducem cântare de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

Icosul al 7-lea

Putere de sus primit-ai, bunule păstor, nu numai a certa pe diavoli spre a elibera făptura omenească, ci și spre a statornici adevărul în obștea creștinească, încă și putere de a preface rămășițele pământești ale celor morți de mulți ani și neputrezite, precum și apă a izvorî în locurile cele secătuite. Pentru aceste alese daruri, cu dragoste, prin noi, fiii tăi, făptura cea îndumnezeită te laudă zicând unele ca acestea:
Bucură-te, fulger ce arzi duhurile înșelăciunii;
Bucură-te, tunet ce risipești sfaturile minciunii;
Bucură-te, carte scrisă de Duhul Sfânt, căci cu darul înțelepciunii, al înțelegerii, al sfatului și al tăriei te-ai înveșmântat;
Bucură-te, că ai sfărâmat prin știință și evlavie și prin temere de Dumnezeu puterile diavolești;
Bucură-te, cel ce ai vindecat în biserică pe femeia cea stăpânită de duhul necurat;
Bucură-te, că ai ridicat din neputință pe tânăra păstoriță cea căzută;
Bucură-te, că de departe ai slobozit de diavolul cel cumplit pe fiul prietenului tău, dulgherul Costache;
Bucură-te, că, fiind pedepsită minciuna celui ce se prefăcuse mort, adevărul s-a statornicit;
Bucură-te, că s-a aflat izvor cu apă răcoritoare la schitul Frăsinei unde ai însemnat stânca;
Bucură-te, că, dezlegând blestemul, ai schimbat în țarină trupul celui mort și neputrezit;
Bucură-te, că din pricina suspinurilor smeritelor tale învățături mulțimile au rămas înmărmurite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 8-lea

Spăimântatu-s-au duhurile necurate numai auzind de numele tău, făcătorule de minuni, Părinte Calinic; iar cei străini de cunoștința lui Hristos, cuceriți fiind de virtuțile tale, se luminau botezându-se. Drept aceea, cunoscând că Dumnezeu primește rugăciunea ta precum a primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile cele de tot ale lui Avraam, preoția lui Moise și a lui Aaron, cele de pace ale lui Samuel și precum a primit de la sfinții Săi Apostoli închinarea cea adevărată, cu bucurie zicem: slavă Celui ce te-a preaslăvit, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine, și cu toți cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Aducându-ți pururea aminte de porunca cea mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi, de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta și de cea de a doua și slăvita venire, ai fost Bisericii lui Hristos făclie purtătoare de lumină cât ai trăit pe pământ, Părinte Calinic, iubitorule de oameni. Iar îndrăzneala către Dumnezeu și după moarte ai dovedit-o, vindecând toată neputința și toată boala credincioșilor. Pentru aceasta ia aminte la glasul rugăciunii noastre al celor ce, lucrând cu frică și cu cutremur pentru a noastră mântuire, cu mare cinste, cu adâncă smerenie cântăm și cu dragoste zicem:
Bucură-te, dangăt de clopot, ce ne glăsuiești că toți cei ce urmăm învățăturile divine întreolaltă suntem una și cu Dumnezeu asemenea;
Bucură-te, far călăuzitor, ce ne îndrumi să trăim viața în iubire și pace, curăție și în desăvârșită armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii în Treime;
Bucură-te, blândețe și bunătate, cinste și îngăduință;
Bucură-te, dragoste și dreptate, răbdare și recunoștință;
Bucură-te, trandafir al Noului Ierusalim;
Bucură-te, că noi bine ne simțim sub cârja păstoriei tale;
Bucură-te, crinul arhieriei, cel cu plăcută mirosire;
Bucură-te, luceafăr dumnezeiesc, cu prealuminoasă strălucire;
Bucură-te, lumină biruitoare, necuprinsă de întuneric;
Bucură-te, făptură sfântă din creștet până în tălpi;
Bucură-te, cel ce cu nume de bună biruință ești numit;
Bucură-te, vrednicule păstor al Bisericii, de noi pomenit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească se miră, preacuvioase părinte, de râvna ta cea sfântă în a împodobi Biserica, mireasa lui Hristos, cu pravile de sfântă viețuire, cu școli și tiparnițe pentru înmulțirea cărților sfinte, care să fie spre slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletelor noastre, întocmai ca niște râuri cu curgerile cu totul de aur, ce veselesc grădinile raiului. Pentru aceasta, uimindu-ne de râvna și de osteneala ta, cântăm lui Dumnezeu, Celui preaslăvit în sfatul sfinților: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu totul te-ai dăruit împodobirii scaunului arhieriei, nu numai cu viața ta cea plină de mireasma sfințeniei, ci și cu râvna zidirii de biserici, de școli, de schituri și mănăstiri, pentru ca noi toți, care ne împărtășim din aceleași Sfinte și nemuritoare Taine, să fim uniți unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Duh Sfânt, ca unii ce am aflat milă și har, împreună cu toți sfinții care din veac au bineplăcut Domnului și cu tot sufletul drept ce s-a săvârșit întru buna credință, mai ales cu Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria; pentru care cu bunăvoință te lăudăm, cântând și zicând:
Bucură-te, cel ce în împodobirea Bisericii pe mulți ai întrecut;
Bucură-te, că vestirea ta a străbătut dincolo de hotarele țării;
Bucură-te, cel ce te-ai asemănat marilor ierarhi ai lumii;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat de la cetele călugărilor;
Bucură-te, păstorul cel ales, care ai intrat prin ușa oilor în staul;
Bucură-te, cel ce ai adăpat turma cu apa cea vie din izvorul de apă nemuritoare întru viață veșnică săltătoare;
Bucură-te, cel ce înțelepțește te-ai logodit cu numele cel prea dulce al lui Iisus;
Bucură-te, Biserică prea doritoare să se cunune cu Hristos;
Bucură-te, că ostenelile tale au fost jerfite pentru bine, adevăr, frumos și sfânt;
Bucură-te, strigă mănăstirile cele zidite de tine: Cernica și Pasărea, Frăsineiul și Episcopia Râmnicului;
Bucură-te, glăsuiesc cu veselie mulțimile de școli și biserici, de schituri și mănăstiri ctitorite de tine;
Bucură-te, strigă către tine cu recunoștință obștile călugărești de pe întinsul țării, ocrotite de tine;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești turma cea încredințată ție întru păstorirea ta, ai plâns cu lacrimi, Părinte preacuvioase, văzând cu duhul înmormântarea părintelui Nicandru, cel rânduit de tine stareț, la plecarea ta de la Lavra Cernicăi. Cunoscând gândurile pentru înălțarea ta ale ucenicilor tăi, i-ai povățuit la smerenie, tăcere, aducându-le aminte de ceasul întrebării de la înfricoșătoarea judecată ce va să fie. Drept aceea, cu înțelepciune luând aminte la darul vederii tale celei duhovnicești, cu tine împreună cântăm în glas de sărbătoare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit te-ai arătat Bisericii lui Hristos, preablândule părinte, ridicat la darul proorociei, prin înălțimea înțelepciunii și sfințeniei tale. Pentru aceasta și noi te rugăm să risipești de la noi întunericul înșelăciunii și la primăvara liniștitei odihne cerești să ne aduci cu căldura Duhului Sfânt, ca, încununându-te cu laudele ca și cu niște flori duhovnicești, să te cinstim zicând:
Bucură-te, albina proorociei, cea aducătoare de miere duhovnicească;
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt, dulce viersuitoare;
Bucură-te, om ceresc și înger pământesc, care pe cele viitoare le vezi ca și cum ar fi de față;
Bucură-te, cărbune duhovnicesc al focului ceresc, dătător de viață;
Bucură-te, că ai prevestit sfârșitul vrajbei și silniciei omenești;
Bucură-te, că ai văzut peste veacuri întronarea în lume a păcii dumnezeiești;
Bucură-te, că ucenicii s-au întărit deplin în credință prin darurile tale;
Bucură-te, luminătorul celor săraci de cunoștință;
Bucură-te, început de vremi, de nădejdi și de înviere;
Bucură-te, înflorire de muguri și primăveri;
Bucură-te, cel prin care sunt risipite taberele tulburătorilor demoni;
Bucură-te, că prin tine s-au mântuit sufletele păstoriților tăi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 11-lea

Spus-ai, ierarhe preaînțelepte, ucenicilor tăi: „Luați aminte de voi înșivă la cele ce cugetați în inimile voastre; să nu gândiți deșertăciuni, pentru că deseori ne învrednicim de soli cerești, Maica Domnului cu sfinții îngeri”. Iar mai-nainte de mutarea ta la cele veșnice, înștiințat fiind de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu despre ziua și ceasul ieșirii tale din cele vremelnice, ai făgăduit ucenicilor tăi că de vei avea ascultare înaintea lui Dumnezeu, te vei ruga pentru ei. Pentru aceasta, dă-ne și nouă, cu rugăciunile tale cele bineprimite, trecere fără primejdie prin marea vieții, ca, ajungând cu inimi rănite de dor la limanul mântuirii, să înălțăm împreună cu tine lui Dumnezeu sfântă cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Arătatu-ți-s-a însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ierarhe mult-milostive, vestindu-ți sfârșitul; și, fiind înștiințat Mitropolitul Nifon despre plecarea ta din viața aceasta și venind el la tine cu smerită dragoste, ai spus că «și pentru Nifon este nădejde de mântuire» și ai proorocit că la șapte ani când tu vei fi dezgropat, Nifon va intra în mormânt. Aceasta întâmplându-se întocmai, cu smerenie te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce te așezi în soborul celor sfinți;
Bucură-te, că te veselești cu Sfinții Părinți;
Bucură-te, moștenitorul Bisericii celei triumfătoare din cer;
Bucură-te, ajutătorul Bisericii celei luptătoare de pe pământ;
Bucură-te, smirnă cu dumnezeiască mireasmă a Liturghiei;
Bucură-te, că împreună cu tine, toată suflarea și toată făptura laudă măreția cea neajunsă a Dumnezeirii;
Bucură-te, că acum te desfătezi în frumusețile raiului;
Bucură-te, că te bucuri luminat în cămara împărătească;
Bucură-te, cu Vasile, Grigore și Ioan Gură de Aur al Bisericii luminător;
Bucură-te, dulce chemător al împărăției cerești, fluier păstoresc;
Bucură-te, că Cel fără de moarte te-a înveșnicit de lumina cea lină;
Bucură-te, iubit arhiereu al preacuratei și neprihănitei Fecioare, care luminezi pe cele întunecate și aduni pe cele risipite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 12-lea

Minune s-a văzut la trecerea ta din viața aceasta, Părinte Preacuvioase, că ți s-a prelungit viața, după dorința ta, până la slujirea Sfintei Învieri, în care zi sărbătorim omorârea morții, sfărâmarea iadului, începutul altei vieți veșnice și, rugându-te în paraclisul chiliei tale, ai luat Sfintele Taine; apoi pecetluindu-te cu semnul Sfintei Cruci ai zis: „Sfântă Cruce, ajută-mi!”, și „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, și „Să ne vedem în rai!”. Și dându-ți sufletul pe brațele ucenicilor tăi și Lumina cea negrăită asupra ființei tale strălucind, ai trecut la cele veșnice, împreună cu îngerii cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cel ce prin curăția vieții tale celei îngerești te-ai învrednicit a vedea preafericita față a Treimii Celei de o ființă și nedespărțită și neîncetat te rogi pentru bună sporirea Bisericii lui Hristos, pe care din fragedă vârstă și până la sfârșitul vieții tale cu multe osteneli ai sprijinit-o, făcătorule de bine al sufletelor noastre, ierarhe Calinic de Dumnezeu încununate, primește lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și tot darul cel desăvârșit mijlocit nouă de sus de la Părintele luminilor; pentru care cu dragoste te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, cel ce ai aflat comoara din Evanghelie;
Bucură-te, că pe aceasta ai câștigat-o cu osteneli călugărești;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al munților duhovnicești;
Bucură-te, prieten iubit al puterilor îngerești;
Bucură-te, că ai împodobit haina de nuntă, cu virtuțile tale;
Bucură-te, că acum vezi pe Acela de care erai dorit;
Bucură-te, privitorule al celor ce nu se pot rosti în glasuri omenești;
Bucură-te, că acum ai descoperit tainele cele dumnezeiești;
Bucură-te, ogorul cel cu bogată rodire al Semănătorului ceresc;
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru a noastră mântuire;
Bucură-te, comoara virtuților creștinești, la lume împărțită;
Bucură-te, icoana firii omenești celei îndumnezeite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul al 13-lea

O, prealuminate părinte ierarhe Calinic, primește smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai văduvei, și cere pentru noi dar și putere, ca toate poftele trupești călcând, să viețuim în bună cinstire și curăție, agonisind iertare de păcate și trecere fără primejdie în ceasul morții, și când vom trece noi întru nădejdea Învierii spre viața de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita față a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat și slăvit, cântându-I cu toți sfinții: Aliluia!( Acest condac se zice de trei ori.)

Marile minuni înfăptuite
[Sursa: doxologia.ro]

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Adunarea îngerilor..., Condacul 1: Pomenirea ta cea purtătoare de lumină...

Icosul 1

Adunarea îngerilor și soborul oamenilor cunoscându-te ca pe un vindecător al bolnavilor, ajutător al săracilor și îndreptător al monahilor, cel ce ai dus viață îngerească pe pământ și prin nevoințe și fapte bune te-ai adus jertfă neîntinată lui Hristos, te laudă, o Sfinte Ierarhe Calinic, și cu dragoste zice ție:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu, plăcutul tuturor sfinților, lauda arhanghelilor și bucuria îngerilor;
Bucură-te, veselia pruncilor și mireasma chipului călugăresc;
Bucură-te, scutul și acoperământul Cernicăi, ocrotitorul Bucureștiului, păzirea Frăsineiului și lauda Râmnicului Severin;
Bucură-te, lauda cea mare, că, după darul lui Dumnezeu, cu cuvântul tău ai legat ca parte femeiască la Frăsinei să nu intre;
Bucură-te, că prin pilda vieții tale ești călăuză bună ostenitorilor în viața călugărească;
Bucură-te, că de mari daruri te-ai învrednicit, fiind bolnavilor tămăduire, orbilor vedere, surzilor auzire, muților grăire;
Bucură-te, izbăvitorul celor nedreptățiți, bucuria celor necăjiți și veselia celor ce nădăjduiesc întru tine și te cheamă într-ajutor;
Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciți, ridicarea celor căzuți și vistieria faptelor celor bune;
Bucură-te, locașul luminii celei dumnezeiești, organ al Preasfântului Duh și stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, bine-luptătorule, cel ce ai fost neînvins de furtuni și de ispite;
Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși și atingerea de racla sfintelor tale moaște sfințește simțirile și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, după datorie, te cinstim pe tine și cu bucurie îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu înțelepțite!

și se face otpustul.

Minunile Sfântului Calinic de la Cernica

Pe parcursul vieții sale, Sfântul Calinic de la Cernica a realizat mai multe minuni pentru care este amintit în prezent. După ce a ales să trăiască o viață smerită, plină de rugăciune și iubire pentru Dumnezeu, acesta a început să realizeze tot mai multe minuni pentru creștinii ce veneau împovărați de probleme, astfel acesta a reușit să vindece mai multe persoane bolnave.

Deși Sfântul Calinic de la Cernica a realizat nenumărate minuni pentru creștini, este cel mai cunoscut pentru două. Sfântul Calinic de la Cernica a mers spre Târgu Jiu împreună cu ucenicul său, dar și alți slujitori, iar în cale i-a apărut un bărbat ce îi cerea ajutorul. Bărbatul a spus că tatăl său a decedat în urmă cu trei ani, însă trupul său nu a putrezit. Ajuns la mormântul bărbatului, Sfântul Calinic de la Cernica a cerut ca acesta să fie dezgropat, moment în care acesta a început să rostească o rugăciune pentru dezlegarea păcatelor, urmând ca trupul bărbatului aă se prefacă în țărână, potrivit doxologia.ro.

A doua mare minune realizată de către Sfântul Calinic de la Cernica a fost realizată asupta unei femei ce a fost adusă în fața lui în lanțuri, după ce s-a spus că este chinuită de forțele răului. În acel moment Calinic de la Cernica i-a rostit o rugăciune, după care aceasta s-a ridicat și a început să sărute cu lacrimi în ochi icoanele.