Persoanele care găzduiesc refugiații din Ucraina nu vor mai primi bani din partea statului. Iată care este suma pe care o vor primi cetățenii străini

Autor: Bianca Vidoi

Persoanele care găzduiesc refugiații din Ucraina nu vor mai primi bani din partea statului

Sursa: PixaBay

Guvernul își dorește să renunțe la plata celor ce îi cazează pe refugiații din Ucraina în casele lor, în schimb refugiații vor primi 2.000 de lei.

Persoanele ce găzduiesc refugiații ce au de suferit din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina nu vor mai primi 50 de lei pe zi pentru cazarea fiecărui refugiat și 20 de lei pe zi pentru hrană.

Citește și: Mii de copii au putut simți îmbrățișarea celor dragi după luni de zile în care au fost răpiți de soldații ruși. ,,În fiecare dimineață, la 08:15, ne forțau să ne ridicăm în picioare pentru imnul rusesc."

Persoanele care găzduiesc refugiații din Ucraina nu vor mai primi bani din partea statului

Ministerul Afacerilor Interne au pus în dezbatere un proiect de ordonanță  prin care refugiații din Ucraina să primească bani pentru cazare, nu ca până în prezent, când Guvernul oferea 50 de lei pe zi pentru cazarea fiecărui refugiat și 20 de lei pe zi pentru hrană celor ce îi cazează pe refugiați.

“Familiile şi persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, beneficiază, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni consecutive, de o sumă forfetară în valoare de 2.000 lei/ lună, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare (…)”,  este

scris în Proiectul de Ordonanță de Urgență.

Refugiații vor putea să beneficieze de suma de 2.000 de lei până la sfârșitul anului 2023 dacă persoanele se decid să rămână în România sau timp de patru luni, după care se va oferi ajutor pentru căutarea unui loc de muncă. Sumele vor fi acordate fiecare persoană sau fiecare persoană singură, care nu are alături familia. Proiectul de lege definește familia drept grup de persoane format din soți, părinte/ părinți și/ sau copiii minori ai acestora, dar și persoana care are în creștere și îngrijire unul sau mai mulți copii minori. 

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: O mamă din Ucraina, care s-ar afla în depresie postnatală, și-a aruncat copilul pe geam, de la etajul cinci. Bebelușul a murit la spital

Peste 100.000 de refugiați au rămas în România

Proiectului de Ordonanță de Urgență menționează faptul că numai 5.000 de refugiați ucraineni figurează în Registrul de Evidență a Salariaților din România, în timp ce în România au rămas peste 100.000 de ucraineni. Statul român a ajutat refugiații ucraineni cu peste 106 milioane de euro pentru cazarea și hrană. 

Decontarea cheltuielilor de cazare a determinat o mare parte din proprietari să majoreze prețul chiriilor, astfel fiind afectată piața imobiliară.

„În România, din câte știu, au rămas undeva la 80.000-87.000 de cetățeni ucraineni, marea majoritate în orașele apropiate de graniță, o parte din ei a venit și către București, Mamaia, Constanța. Nu cred că este principalul motiv pentru care s-au apreciat prețurile de închiriere, ci mai degrabă modul în care a afectat inflația în ultimul an de zile, respectiv creșterea de dobândă care face mult mai grea achiziția unei locuințe sau oamenii stau să se gândească că dacă este un moment potrivit pentru a cumpăra și de aici o cerere mai mare preț în apreciere. Avem o creștere de preț în București undeva la 10%.”,  a declarat Georgian Marcu, analist imobiliar.

Citește și: Klaus Iohannis și omologul său din Bulgaria au semnat Parteneriatul Strategic astăzi! Ce presupune acest document

Surse: avocatnet.ro, europafm.ro