Persoanele cu dizabilități urmează să primească mai multe ajutoare din partea statului, inclusiv bani pentru chirie

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 10 oct 2023, 01:40

Persoanele cu dizabilități vor primi mai multe ajutoare din partea statului, inclusiv bani pentru chirie

Sursa: https://www.pexels.com/

Persoanele cu dizabilități ar urma să primească mai multe ajutoare din partea statului.

Începând cu luna aprilie 2023, persoanele care suferă de anumite dizabilități, ar urma să primească bani pentru recuperare sau reabilitare sub forma unor tichete acordate anual, dar și bani pentru chirie.

Ajutor de la stat pentru persoanele cu dizabilități

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care persoanele care suferă de anumite dizabilități ar urma să primească bani pentru recuperare sau reabilitare, sub forma unor tichete acordate anual. Acestea vor fi oferite doar la recomandarea medicului de familie sau a unui specialist.

Totuși, pe lângă banii pe care ar urma să îi primească pentru terapie, persoanele cu handicap vor putea primi și alte beneficii, inclusiv sume pe care să le folosească pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate sau pentru plata chiriei, a asigurării obligatorii sau a utilităților publice, în cazul unei locuințe închiriate din mediul privat, potrivit unei legi ce se aplică de luni.  Acești

bani urmează să fie accesibili doar după ce e stabilită și modalitatea de finanțare a acestor beneficii, precum și condițiile de eligibilitate, termenul legal pentru asta fiind luna iulie.

Citește și: Începând cu luna martie 2023, persoanele cu dizabilități vor primi bani pentru recuperare. Legea a fost promulgată de către președintele României Klaus Iohannis

În ce constă noua lege și cum vor fi ajutate persoanele cu dizabilități

Astfel că, potrivit legii 7/2023, care a intrat în vigoare de luni, 9 ianuarie, stabilește, în primul rând, că persoanele cu handicap vor putea primi, probabil din aprilie, bani de la stat pentru terapia de recuperare. Practic, persoanele cu dizabilități vor putea primi, în fiecare an, 12 tichete, dacă au un handicap grav, sau șase tichete, dacă au un handicap accentuat.

De asemenea, legea 7/2023 introduce în  Legea 448/2006  privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap mai multe noi beneficii pentru aceste persoane, printre care și cel pentru locuire sau cel de tranziție.

Un beneficiu al acestei legi este cel pentru locuire, care reprezintă,  mai exact, potrivit Legii 7/2023, o sumă acordată de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile sub formă de indemnizație lunară persoanei adulte încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, în baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate, în vederea administrării unei locuințe de către aceasta. Beneficiul pentru locuire va include plata chiriei pentru locuințele închiriate din mediul privat sau din fondul de locuințe sociale, plata asigurării împotriva dezastrelor naturale, a serviciilor de utilități publice și a reparațiilor curente.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Un alt beneficiu ar fi  cel de tranziție, iar aceasta reprezintă o sumă acordată ori de câte ori situația o impune, de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, persoanei adulte cu dizabilități, pentru prevenirea instituționalizării acesteia sau pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate, în baza evaluării nevoilor individuale de viață în comunitate ale acesteia.

Această sumă va acoperi costuri de reparații, lucrări de adaptare a locuinței, achiziție a consumabilelor de uz casnic, mutare a bunurilor personale, transport, contractare de servicii necesare de tipul celor de igienizare, instalare de utilități, plata serviciilor sociale de care beneficiază în comunitate și alte cheltuieli necesare traiului independent sau în situații de urgență ori criză.

Începând cu luna aprilie 2023, persoanele care suferă de anumite dizabilități, ar urma să primească bani pentru recuperare sau reabilitare sub forma unor tichete acordate anual, dar și bani pentru chirie.
[Sursa: https://www.pexels.com/]

Ce reprezintă locuirea incluzivă

Potrivit legii, atât beneficiului de locuire, cât și în cazul celui de tranziție, modalitatea de finanțare, precum și condițiile de eligibilitate a beneficiarilor trebuie aprobate, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a Legii 7/2023, respectiv până pe 8 iulie 2023, prin hotărâri ale Guvernului.

Noua lege mai stabilește că persoanele cu handicap pot beneficia de locuință în cadrul rețelei de locuire incluzivă, în baza evaluării nevoilor individuale de viață.

Citește și: Care sunt românii care vor primi 1.400 de lei pentru compensarea facturilor la energie? Care sunt documentele necesare de care aveți nevoie pentru a beneficia de ajutorul de la stat

Locuirea incluzivă înseamnă o formă de găzduire bazată pe asigurarea respectării setului de standarde cu privire la principiile alegerii și controlului, nonsegregării, adaptării, accesibilității, sustenabilității, diversității, siguranței și separării furnizării locuirii de furnizarea serviciilor de sprijin. Aceste locuințe urmează să fie incluse într-o rețea ce va cuprinde locuințele din comunitate, închiriate, construite sau achiziționate ori în proprietate personală a persoanelor adulte cu dizabilități, care respectă setul de standarde de mai sus.

Autoritățile sunt nevoite să stabilească, în următoarea perioadă, mai multe detalii privind beneficiul.

Sursă: legislatie.just.ro