Persoanele nevaccinate care au peste 60 de ani vor fi amendate începând cu 16 ianuarie cu câte 100 de euro pe lună, a anunţat guvernul elen, reamintind că vaccinul împotriva COVID-19 este obligatoriu pentru această grupă de persoane.
Persoanele care nu sunt vaccinate și care au peste 60 de ani vor fi amendate cu câte 100 de euro pe lună începând cu 16 ianuarie
Această hotărâre a fost luată deoarece „nouă din zece decese cauzate de coronavirus afectează această grupă de vârstă”, a transmis purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Economou, într-o conferință de presă. Acesta a spus că şapte din zece persoane intubate aveau peste 60 de ani şi opt din zece nu erau vaccinate.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Începând cu 16 ianuarie, vor fi introduse sancţiunile prevăzute de lege şi se vor da amenzi administrative lunare în valoare de 100 de euro pentru persoanele care nu sunt vaccinate și care au peste 60 de ani.
Pentru a încuraja vaccinarea anti-COVID-19, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a transmis, la sfârşitul lunii noiembrie, că vaccinul va fi obligatoriu pentru vârstnicii care au peste 60 de ani, însă a lăsat
termen până pe 16 ianuarie pentru ca persoanele nevaccinate să îşi facă o programare. Potrivit datelor oficiale de la sfârşitul lunii noiembrie, aproape 67% din populaţia generală a Greciei a fost vaccinată, dintre care 79% sunt adulţi. Pandemia de COVID-19 a cauzat peste 21.600 de decese în Grecia, iar rata de mortalitate a crescut brusc de la începutul lunii noiembrie.