P eru a declarat stare de urgență în toată țara, după ce înlăturarea de la putere a fostului președinte, care a avut loc săptămâna trecută, a dus la moartea a aproximativ opt oameni din cauza violențelor stradale.
Peru a declarat stare de urgență din cauza violențelor
Ieri, 14 decembrie, Peru a anunțat stare de urgență națională, ceea ce înseamnă, printre altele, că poliția va avea unele puteri în plus, iar libertățile oamenilor vor fi limitate.
Protestele au început, după ce, pe data de 7 decembrie, Pedro Castillo, fostul președinte din Peru, a fost înlăturat de la putere, în urma unui vot de destituire, informează Reuters.
Pedro Castillo a fost arestat, fiind acuzat că a încercat să dizolve Congresul Națiunii Adine, în mod ilegal.
Procurorii au cerut un an și jumătate de arest preventiv pentru fostul președinte al Peru, fiind acuzat și de rebeliune, dar și de conspirație. Mai mult decât atât, Curtea Supremă din Peru s-a reunit și analizează cererea.
Citește și: Cu ce se ocupă în prezent Laszlo Tokes, unul dintre personajele principale ale revoluției din 1989
Dina Boluarte, fosta vicepreședintă a lui Pedro Castillo, a fost învestită în funcție, după ce Castillo a fost dat jos.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Mai mulți adolescenți au murit în urma protestelor
În urma protestelor care au avut loc, opt persoane și-au pierdut viața, ia cei mai mulți au fost adolescenți. Mai mult decât atât, cel puțin șase persoane au fost ucise de focurile de armă.
Oamenii care au ieșit la proteste au blocat autostrăzile, au incendiat mai multe clădiri și au invadat aeroporturile din țară.
„ Am convenit să declarăm starea de urgență în întreaga țară, din cauza actelor de vandalism și violență. Acest lucru necesită un răspuns în forță din partea guvernului”, a declarat Alberto Otarola, ministrul Apărării din Boluarte.
Acest lucru înseamnă, pe lângă suspendarea anumitor libertăți, și posibilitatea de a intra în locuințele oamenilor, fără a fi nevoie de vreun mandat. „Nu putem avea un dialog, dacă există violență între noi”, a mai spus ministrul Apărării.
De asemenea, acesta a mai precizat faptul că există posibilitatea ca alegerile să fie devansate până în luna decembrie a anului viitor și să nu mai aibă loc în luna aprilie a anului 2024, așa cum era stabili inițial.