Românii care au creditele la bancă calculate în funcție de IRCC vor plăti ratele mai mari decât până acum.
Indicele IRCC a crescut
Odată cu creșterea IRCC-ului cresc prețurile și la alte produse. Astfel, țigările se scumpesc și ele ca urmare a creșterii accizelor. În plus facturile de la energie și gaze vor surprinde și ele pe unii clienți după ce se vor majora.
Citește și: Vești bune pentru români: Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,85%
Adrian Negrescu, analist economic, a discutat despre scumpirile care vor avea loc în perioada următoare. Acesta a declarat că: ”Eu cred că sunt cinci milioane de români afectați de aceste scumpiri, pentru că vorbim de aproape trei milioane de pensionari, care au pensii până în 1800-2000 de lei, și vorbim de 1,8 milioane de români, care au salariul minim
Nu i-aș mai pune aici pe cei care au familii, care au copii și care resimt din plin aceste scumpiri la curent și la gaze, pentru că la energia electrică, din cauza creșterii tarifelor de transport și distribuție, avem o nouă scumpire, care va pune și mai multă presiune pe bugetul familiei. Sunt creșteri de prețuri pe care le anticipam și care vor continua în perioada următoare, pentru că de inflație nu vom scăpa așa de ușor în 2023”, a precizat analistul.
Prețurile ”vor crește în continuare, dar într-un ritm ceva mai scăzut”.
Adrian Negrescu a mai declarat că: ”Știți care este singura veste bună? Sper să o vedem mâine de la Banca Națională: Sper să mențină dobânda cheie la nivelul actual.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Cei care au făcut trecerea de la ROBOR la IRCC vor avea rate mai mari la bănci
Potrivit lui Adrian Negrescu,: ”Puneți aici și marja băncii – adică între 2 și 4% – și avem dobânzi între 8 și 9%, ceea ce este foarte, foarte mare. Știți ce înseamnă dobânzile astea? Înseamnă că dacă ai luat un credit de 100.000 de euro pe 20 de ani îl plătești de trei ori, în perioada asta.
Sper ca din primăvara anului viitor Banca Națională să-și facă curaj și să reducă dobânda cheie pas cu pas, în așa fel încât acești indici, IRCC și ROBOR, să scadă”.
Citește și: Robor februarie 2023: Cum au evoluat dobânzile la credite în ultima lună de iarnă?
Analistul economic a mai precizat că ”Eu cred că ne vom îndrepta spre piața neagră, pentru că orice creștere de taxe duce acest consum de produse alcoolice, tutun înspre piața neagră. Mulți români vor alege să cumpere pe sub mână, de ”la băieți”, de la cine știe ce surse mai ieftin decât să plătească la stat.
Uitați-vă cât a scăzut consumul la apă minerală. Asta se întâmplă când crești taxele, fără să faci un studiu de piață”.
Sursă: capital.ro