Peste 60% dintre români speră la un job mai bun în 2022

Autor: Oana Iosif

Începutul anului vine cu obiective mari pentru fiecare dintre noi. Majoritatea sunt obiceiuri alimentare, obiceiuri legate de sport, schimbarea locului de muncă și planificare concediilor.

Mulți dintre oamenii care susțin ca anul 2021 a fost un an dificil din punct de vedere profesional au început să își dezvolte noi abilități pentru a se dezvolta ca profesioniști dar și pentru a găsi mai multe oportunități de viitor la locul de muncă sau în ceea ce privesc veniturile pe care le au.

            În perioada pandemiei oamenii și-au îndreptat atenția înspre idei de joburi de acasa pentru a avea parte de venituri suplimentare sau chiar înspre lansarea unui business propriu de viitor pentru a se putea susține financiar.

            Conform unui studiu realizat de platforma de recrutare Bestjobs, peste 60% dintre români speră ca anul 2022 să fie unul mai bun din punct de vedere profesional și financiar.

O bună parte dintre aceștia iau în calcul inclusiv schimbarea locului de muncă pentru a primi un salariu mai mare iar alții speră la o mărire de salariu sau chiar la o promovare în cadrul job-ului actual.

Doar un sfert dintre românii care au participat la sondaj au afirmat faptul că anul 2021 a fost un an bun pentru ei din punct de vedere profesional iar peste 69% considera că anul trecut a fost unul mai dificil decât primul an pandemic.

Cu toate acestea 27% dintre respondenți consideră că  una dintre cele mai importante realizări profesionale pe care le-au avut în anul 2021 se leagă de învățarea unor noi abilități care i-a ajutat să se dezvolte și să devină mai încrezători în viitor.

În timp ce 14 % dintre românii interogați cred că anul 2022 va fi un an mai rău iar un sfert îl consideră un an al incertitudinilor, aproape 30% au încredere că vor putea să evolueze în carieră și că vor avea oportunități de job-uri mai bune în anii care urmează.

Conform studiului realizat de BestJobs doar 12% dintre cei care au participat la acest sondaj au avut șansa de a-și găsi un loc de muncă mai bun, 9% dintre ei s-a bucurat chiar și de o mărire salarială și doar 6% au avut parte de promovare pe o poziție mai bună în anul 2021.

Care sunt lecțiile pe care le-a adus anul 2021?

Conform aceluiași studiu 22% dintre cei care au răspuns consideră că cel mai bun plan pentru viitor este acela de a se dezvolta cât mai mult pentru a-și putea îmbunătăți situația profesională și financiară.

15%-20% dintre aceștia se axează pe o atenție sporită legată de sănătatea fizică și mentală.

Pentru că job-urile au fost făcute în mare parte de acasă, 16% dintre respondenți vor să îți dezvolte abilitățile organizatorice pentru a-și împărți sarcinile de la job și cele de acasă în mod eficient.

11% dintre cei care au răspuns vor ca în anul 2022 să dedice mai mult timp familiei.

            O bună parte dintre cei care se gândesc să își schimbe job-ul actual, preferă să se îndrepte către o companie mai mică sau către un start-up pentru a avea parte de mai multă flexibiltiate și timp liber.

            Sondajul efectual de platforma de recrutare BestJobs a fost realizat în perioada 20 noiembrie 10 decembrie, pe un eșantion de 1.041 de oameni.