Piata Unirii din Bucuresti nu va mai arata ca acum. Ce se intampla, incepand de azi

Author: L.S.
Actualizat: 31 aug 2020, 14:15

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, demarează vineri, 16 august, lucrările de ,,Modificări geometrice ale arterelor perimetrale din Piaţa Unirii

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, demarează vineri, 16 august, lucrările de,, Modificări geometrice ale arterelor perimetrale din Piaţa Unirii în scopul creşterii capacităţii de circulaţie generală şi creării de bezi dedicate transportului public de suprafaţă”, se arată într-un comunicat de presă al instituției, potrivit antena3.ro

Proiectul, care vizează reorganizarea circulaţiei în Piaţa Unirii, vizeaza tronsonul dintre strada Halelor şi Splaiul Independenţei, iar lucrarile constau în:

- Reconfigurarea insulei situată între strada Bibescu Vodă şi Piaţa Unirii, prin blocarea accesului din strada Bibescu Vodă,

- Reconfigurarea alveolelor pentru staţiile STB prin delimitarea benzilor de circulaţie prin intermediul unor spaţii verzi construite cu borduri ridicate,

- Delimitarea benzilor de circulaţie dedicate transportului în comun pe mijlocul Pieţei Unirii şi pe partea dreaptă a Splaiului Unirii, prin intermediul marcajelor şi/sau a stâlpişorilor, după caz,

- Reconfigurarea insulelor din intersecţia Splaiul Unirii cu Splaiul Independenţei/Piaţa Unirii, respectiv dintre Piaţa Unirii şi B-dul Corneliu Coposu,

- Crearea unei benzi auto suplimentare pe Splaiul Independenţei, prin mutarea trotuarului către parc cu 1,8 m,

- Organizarea de şantier se va realiza cu afectarea minimă a vecinătăţilor cât şi a circulaţiei auto şi pietonale.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Durata de execuţie a lucrărilor este de două luni de la începerea lucrărilor.

sursa: antena3.ro

Citeste si: Aroganta maxima! Ce număr de înmatriculare şi-a pus un român din Ungaria- FOTO

Citeste si: A treia victima: Gheorghe Dinca a mai recunoscut o fapta!

Citeste si: Cutremurator! Magistratii obliga statul sa despagubeasca o femeie pe care spitalele de stat o lasau sa moara