„Poliția l-a lăsat să plece” Informații șocante despre tragedia de la 2 Mai. Șoferul drogat ar fi fost oprit înainte de accident

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 19 mar 2024, 12:59

Informații șocante despre tragedia de la 2 Mai. Șoferul drogat ar fi fost oprit înainte de accident: „Poliția l-a lăsat să plece”

Sursa: Adevărul/pixabay

Ies la iveală detalii extrem de importante despre accidentul de la 2 Mai. Matei Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis două persoane și a rănit alți trei, ar fi fost testat cu aparatul etilotest chiar înainte de tragedie.

O tragedie ce ar fi putut fi evitată: Matei Vlad Pascu a ucis două persoane și a rănit alte trei, după ce a condus drogat în Vama Veche.

Șoferul drogat ar fi fost lăsat de poliție să plece 

Potrivit ultimelor informații, Matei ar fi fost testat cu aparatul etilotest cu doar câteva ore înainte de tragedie, rezultatul fiind negativ. Totuși, polițiștii au trecut cu vederea și l-au lăsat să plece fără a-l testa pentru consum de droguri. 

„Mașina respectivă era trasă pe dreapta pe E87 (strada principală) de un echipaj de poliție în față unui magazin non stop situat pe segmentul de E87 cuprins între stradă Ion Creangă și stradă Plajei în jur de ora 03:00. Pe Google Street View locația respectivă apare că fiind „Market Adde Ami”.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: El este Marius, tânărul decapitat de un cablu în timp ce se dădea cu skyjet-ul pe un lac. Apropiații sunt în stare de șoc

Am admirat mașina, dar șoferul părea foarte agitat în momentul în care poliția îi verifică actele, în mașină era cel care a fost arestat împreună cu niște fete. Peste 5 minute m-am întors la locul respectiv, iar mașină era încuiată și cu motorul oprit, am presupus că respectivul a fost luat la secție, dar aparent, peste două ore a omorât doi oameni la volanul acestei mașini. 

Menționez că în fața magazinului respectiv erau și două persoane care stăteau la bere la o masă, deci mai sunt și alți martori care au văzut acest lucru”, a scris un martor pe rețeaua Reddit.com.

Polițiști cercetați pentru că nu l-au testat pe șoferul drogat

Matei Vlad Pascu a fost lăsat să plece de polițiștii din Vama Veche, deși în mașina sa erau mai multe droguri.

Citește și: Tânărul care a produs tragedia din stațiunea 2 Mai a fost reținut. Ce declarații halucinante a făcut șoferul!

„Șoferul a fost condus la sediul Poliției Vama Veche. A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero, fiind prezent la biroul de poliție până la 4.30 dimineața. Ulterior, șoferul ar fi consumat substanțe interzise. Șoferul nu a fost testat cu aparatul drug test, am dispus cercetarea prealabilă a unui ofițer și a doi agenți de poliție pentru a se stabili dacă există sau nu vreo abatere din

punct de vedere disciplinar. Conducătorul auto nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive. Au fost găsite nouă persoane la locația din Vama Veche unde șoferul ar fi consumat ulterior substanțe interzise. Drogurile ridicate din autoturism sunt diferite de cele indicate de aparatul drug test în urma testării din dimineața de sâmbătă, 19 august”, a declarat Constantin Glugă, șeful IPJ Constanța.