Poșta Română va închide toate oficiile poștale din țară! Directorul general a explicat motivul

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 20 nov 2024, 10:09

Poșta Română

Sursa: Facebook Compania Naţională Poşta Română

Directorul general al Poștei Române a anunțat că în următorii ani vor fi închise toate oficiile poștale din România.

În România există 676 de oficii poștale, iar toate vor urma să fie închise în următorii ani. Anunțul a fost făcut de directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, ce a explicat și care este motivul din spatele decizie, dar și ce se va întâmpla cu numeroasele spații ce se vor elibera.

Poșta Română va închide toate oficiile poștale din țară

Poșta Română își va închide 676 de oficii poștale din întreaga țară. Valentin Ștefan a anunțat această decizie și a menționat că această schimbare se va realiza în următorii ani, deoarece au o datorie morală față de angajații ce și-au dedicat o mare parte din viață lucrând la Poșta Română. „Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că totuși încă avem oameni pentru care avem o datorie morală, care și-au dedicat viața Poștei Române. Sunt oamenii care au lucrat 30-40, unii chiar 50 de ani pentru o companie și nu poți sa le spui: «de mâine caută-ți de lucru».

Așa că gradual începem sa le închidem, să reducem activitatea în oficiile poștale.”, a anunțat directorul general al Poștei Române.

Citește și: Ce salarii există la Poșta Română și cât ajunge să câștige un poștaș în 2021

Poșta Română
[Sursa: Facebook Compania Naţională Poşta Română]

Această schimbare fundamentală a modului în care funcționează Poșta Română dorește să aducă compania mai aproape de modernitate. Directorul general, Valentin Ștefan, a explicat că Poșta Română are 162 de ani, perioadă în care au avut loc diferite schimbări care să mențină această companie pe picioare, iar închiderea oficiilor poștale reprezintă o altă schimbare care să modernizeze compania.

Directorul general a explicat motivul

Principalul motiv pentru care se Poșta Română a decis închiderea oficiilor poștale din România este că nu aduc profit, ceea ce îngreunează mărirea salariilor angajaților.

„O să vă dau un exemplu: vindeam niște timbre pentru Ministerul Justiției care aveau o valoare de 10 bani. Pentru 10 bani, comisionul nostru era de 5%. Nu poți să ai salarii și să fii profitabil când tu faci un maxim de 2 bani din produsul pe care tu îl vinzi. Deci, miza noastră nu este acolo, sigur ne dăunează la reputație, la imagine dar oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au niciun viitor.”, a explicat directorul general, Valentin Ștefan, în cadrul evenimentului European Digital Commerce Summit 2024 organizat de compania VTEX, potrivit economica.net.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Schimbare la toate magazinele din țară! Ce trebuie să știe gospodinele înainte să facă plăți cu cardul

Închiderea oficiilor poștale din România va începe gradual și va urma anumite etape. Oficiile poștale existente își vor reduce programul, iar după închiderea oficială a oficiilor poștale, spațiile vor fi închiriate, deoarece din închirierea spațiilor este un profit mai mare decât din vânzarea de timbre.

Poșta Română
[Sursa: Facebook Compania Naţională Poşta Română]

Poșta Română prezintă opt sucursale regionale, sucursale ce coordonează 41 de oficii județene de poștă și Oficiul Poștal Municipal București, dar și Fabrica de Timbre, având în prezent un total de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național. Din cele 5.000 de subunități poștale, 676 sunt oficii poștale și 1054 sunt ghișee poștale.

Compania Națională Poşta Română se află în proprietatea statului român, mai exact a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în procent de 93,52% din pachetul de acţiuni şi Fondul Proprietatea, în procent de 6,48% din pachetul de acţiuni, se arată pe site-ul oficial.

 


Culiță Sterp și Daniela Iliescu au luat pe toată lumea prin surprindere în momentul în care au anunțat că s-au cununat civil și că așteaptă cel de-al doilea copil. Artistul a anunțat când va avea loc și ceremonia religioasă, dar și petrecerea de nuntă!