Postul Paștelui 2023: Rețetă de pate vegetal cu ciuperci

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 27 nov 2023, 00:15

Rețetă de pate vegetal cu ciuperci

Sursa: https://pixabay.com/

Pateul vegetal este consumat atât de persoanele vegane, dar și de către persoanele care țin Postul Paștelui.

Fiindcă a început Postul Paștelui și sunt foarte multe persoane care adoră să consume un pate vegetal de calitate, ne-am gândit să vă prezentăm o rețetă, ușor de pregătit și rapid, de pate vegetal cu ciuperci.

Ce reprezintă Postul Paștelui

Postul Paștelui durează șapte săptămâni și începe odată cu Duminică izgonirii lui Adam din rai și se termină în Sâmbăta Mare. În acest an, postul începe pe data de 27 februarie și a fost instituit în cinstea Patimilor și Învierii lui Iisus Hristos.

Postul reprezintă abținerea la anumite alimente, în special la cele de origine animală precum: ouă, lapte și carne. De asemenea, sunt persoane care aleg să țină acest post mult mai drastic, renunțând, mai ales în zilele de miercuri și vineri, la ulei și vin. În mănăstirile ortodoxe, călugării aleg să nu mănânce nimic până la ora 17:00, iar seara consumă doar alimente de post, într-o cantitate foarte mică.

Citește și: Salată orientală: o rețeta ușoară care îți creează dependență

În sec. al IV-lea, Sinodul I Ecumenic a hotărât data Paștilor și a fost stabilită durata postului de șapte săptămâni (cea care este și astăzi) de către Biserica de Răsărit. Ultima săptămână – cea dintre Florii și Paști – este numită Săptămâna Sfintelor Patimi și are semnificația de săptămâna suferinței Domnului.

Potrivit canoanelor bisericești, acestea învață pe creștini ca în zilele Paștilor să postească șase zile, începând din ziua de luni și până sâmbătă, să consume numai pâine, sare, legume și apă, să nu se atingă de carne și vin, deoarece acestea nu sunt zile de sărbătoare ci de întristare. De asemenea, doar cei care pot sunt sfătuiți ca vineri și sâmbătă să țină post negru până la apusul soarelui.

În timpul postului sunt interzise serbările de zile onomastice și a nunților considerându-se că acestea sunt un prilej de veselie și petrecere, care nu se încadrează deloc bine în atmosfera de sobrietate și smerenie specifică acestei perioade de rugăciune și post. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Rețetă de pizza pe blat de pâine

Rețetă de pate vegetal cu ciuperci

Pentru cei care nu știu ce să consume pe perioada Postului, vă punem la dispoziție rețeta de pate vegetal cu ciuperci, pe care mulți dintre voi o vor adora.

Ingrediente:

 

  • - 500 g de ciuperci
  • - 2 cepe roșii tăiate cubulețe
  • - 30 ml de ulei
  • - 1 linguriță de sare
  • - Piper
  • - un cățel de usturoi

 

Mod de preparare:

Ciupercile se curăță și se spală sub jet de apă pentru a îndepărta pământul, după care se taie feliuțe.

Se pune uleiul într-o tigaie încinsă, și se călește ceapa la foc mic până se rumenește ușor, după care se adaugă ciupercile și sarea și se amestecă până când totul se înmoaie foarte bine. Se adaugă piper și un cățel de usturoi tăiat foarte fin. Usturoiul este opțional. Când lichidul din tigaie a scăzut, gustați ciupercile și ceapa, să fie moi, iar dacă mai este nevoie mai adăugați și sare și piper. Când nu este post, puteți adăuga în loc de ulei 20-30 de grame de unt, pentru că va da o aromă aparte.

La final, pasăm totul folosind un blender vertical. Îl lăsăm să se răcească și îl putem servi.

Pentru persoanele care nu au alergie, în compoziție, înainte de a fi pasate, se poate adăuga și o mână de nuci. De asemenea, cei care doresc pot să mai adauge și mărar sau pătrunjel.

Sursă: crestinortodox.ro