Un Centru de Transplant Multi-organ va fi construit în București. Anunțul făcut de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan

Author: Cristina Mocanu
Actualizat: 05 sep 2023, 04:50

Nicușor Dan a declarat că în București ar urma să fie construit un centru de transplant multiorgan

Sursa: https://www.facebook.com/NicusorDan.ro

Nicușor Dan anunță că urmează să fie construit un Centru de Transplant Multi-organ, în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”, din București.

Potrivit unui comunicat lansat pe pagina personală de Facebook, Nicușor Dan a declarat că în București ar urma să fie construit un Centru de Transplant Multi-organ, în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria”.

Centru de Transplant Multi-organ, construit în București

Un nou Centru de Transplant Multi-organ ar putea fi construit în cadrul Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din București cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit primarului Nicușor Dan.

Este al doilea Centru de Transplant Multi-organ, din țară, după cel din Cluj, pentru care autoritățile locale doresc să obțină fonduri din PNRR.

Citește și: Nicușor Dan anunță sprijin financiar pentru 2.500 de pacienţi bolnavi de cancer. Condițiile pentru a primi ajutorul de 5.850 lei

Noul Centru de Transplant Multi-organ a fost prezentat de primarul Nicușor Dan ca fiind “un proiect unic ca anvergură și importanță în sud-estul Europei”, ce va permite efectuarea de transplanturi în condiții moderne, echivalente celor oferite în centrele de transplant din țările puternic dezvoltate din

Europa sau în alte centre medicale internaționale.

Potrivit Primarului General al Capitalei, valoarea investiții ar urma să fie de 610.172.610,57 lei (cu TVA inclus), iar finanțarea se va face cu ajutorul PNRR, bugetul local al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor şi Serviciilor Medicale București, şi/sau din alte surse legal constituite. „Proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, inițiat de ASSMB, instituție în coordonarea viceprimarului Horia Tomescu, a primit aprobarea consilierilor generali în ultima ședință.”, a declarat Nicușor Dan.

Un proiect similar se desfășoară la Cluj

Autoritățile județene Cluj, au demarat de mai mult timp un proiect asemănător, în vederea construirii unui Centru Integrat de Transplant Multi-organ. Acest proiect se află într-o fază mult mai avansată, în luna august, a acestui an, fiind demarată procedura de licitație pentru execuția efectivă a unității medicale, după eliberarea autorizației de construire.

Proiectul presupune construirea unui Centru de Transplant Multi-organ (de cord, plămân, hepatic și renal) considerat unic, precum proiectul anunțat acum la București, singurul în România și în regiune, investiția fiind însă mai mare, de aproximativ 200 milioane euro.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Centrul din Cluj va deține 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord și cel hepatic.

Potrivit unui comunicat lansat pe pagina personal de Facebook, Nicușor Dan a declarat că în București ar urma să fie construit un centru de transplant multiorgan, în cadrul Spitalului Clinic “Sfânta Maria”.
[Sursa: https://www.facebook.com/NicusorDan.ro]

Citește și: Incendiu la Spitalul de Copii din Timișoara, cel puțin 100 de persoane au fost evacuate. A fost activat planul roșu de intervenție. Raed Arafat, prima reacție după incident

Această clădire va avea un regim de înălțime de 4S+P+5E+Et și va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de imagistică și UPU, unitate de transfuzii și recoltare, laboratoare, zona ATI, săli de cercetare, saloane și heliport.

Contractul de proiectare, în valoare de 15 milioane lei, a fost semnat în noiembrie 2020 de Consiliul Județean Cluj cu birourile de arhitectură care au câștigat, în septembrie 2020, concursul internațional de soluții de arhitectură, biroul de arhitectură Dico și Țigănaș din Cluj, în asociere cu biroul Pinearq din Barcelona, specializat în proiecte de sănătate.

Concursul a fost organizat de Consiliul Județean Cluj cu Ordinul Arhitecților din România și a fost considerat cel mai mare concurs de soluții organizat în România după valoarea premiilor, premiul I fiind un contract de proiectare de aproximativ 3,2 milioane de euro.

Sursă: facebook.com

 

Taguri: