Jador a reușit să se facă cunoscut în industria muzicală, ceea ce i-a adus o atenție foarte mare din partea publicului, viața acestuia fiind analizată atent. Artistul este un romantic incurabil și își dorește să își găsească jumătatea, astfel încât să se poată așeza la casa sa, alături de femeia pe care o iubește. Jador a avut mai multe relații pe care le-a expus publicului, una dintre cele mai cunoscute fiind cu Simina Loica.
Povestea de dragoste dintre Jador și Simina Loica a impresionat România
Jador se află în căutarea iubirii care să îi pună capac și care să îl facă să se așeze la casa sa, însă până să ajungă în acel punct, artistul a avut parte de mai multe relații din care a învățat lecții importante. Cântărețul a participat la emisiunea „Puterea dragostei”, în speranța că acolo își va găsi aleasa.
Relația dintre Simina Loica și Jador a durat doar câteva săptămâni, însă intensitatea sentimentelor celor doi a putut fi observată pe micile ecrane. Deși părea că relația lor putea să fie una de lungă durată, Jador și SiminaLoica s-au despărțit, iat la scurt timp aceasta a intrat într-o relație cu Alex Zănoagă.
În acea perioadă, Jador le-a rupt sufletul telespectatorilor după ce a plâns de mai multe ori din cauza brunetei, fiindu-i greu să treacă peste ceea ce au avut cei doi, potrivit stirilekanald.ro. Simina Loica și Alex Zănoagă s-au căsătorit și au avut împreună un băiețel, însă în urmă cu ceva timp au decis că este momentul să meargă pe drumuri diferite.Cine au fost iubitele lui Jador și cum le-a adus în atenția publicului
Deși relația sa cu Simina Loica a fost una dintre cele mai mediatizate, prima iubire a lui Jador a fost Georgiana Elisei. Cei doi au avut o relație tumultuoasă, încă din perioada în care Jador nu era atât de cunoscut. Deși au trecut prin nenumărate despărțiri și împăcări, cei doi au decis că varianta cea mai bună este să meargă pe drumuri diferite, astfel încât fiecare să își găsească jumătatea.
Invitat în cadrul unui podcast, Jador a avut doar cuvinte de laudă la adresa fostei sale iubite, spunând că are caracterul femeii pe care el o vrea lângă el, însă problema este că nu o mai iubește fizic.
"Doar despre ea am cântat. Toate melodiile mele de dragoste sunt doar despre ea, despre calitățile ei ca femeie. Fizic nu o mai iubesc. Psihic, iubesc tot caracterul și sufletul ei, dar eu îmi doresc altfel de om lângă mine. Că tot veni vorba despre Georgiana, ea este o fată foarte mișto, pe care dacă aș vedea-o din nou, m-aș da iar la ea. Oficial sunt singur!”, a mărturisit Jador, potrivit spynews.ro.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
Următoarea relație pe care Jador a decis să o afișeze pe rețelele sale sociale a fost cea cu Alexandra Dobia. Jador s-a mai iubit cu Alexandra și în trecut, însă departe de ochii curioșilor, urmând ca acum aproximativ doi ani să își intersecteze iar drumurile și să își rescrie povestea de dragoste. Relația dintre Alexandra și Jador a fost adesea atunsă în atenția publică datorită mesajelor pline de iubire pe care le posta cântărețul pe rețelele sociale: „ A venit să aibă grijă de mine. Nu credeam că o să vreau vreodată să ajung așa repede acasă! ALEASA ÎN CURÂND….. 5 zile….NU ȘTIU SĂ FIU BĂRBATUL PE CARE TU ÎL VREI. Știu că vreau ca tu să fii mama copiilor mei. Te consider aleasa să îmi fii mireasă. Singura ce m-așteaptă când vin acasă! ”, a scris Jador pe pagina sa de Instagram.
Deși părea că relația dintre Alexandra și Jador se îndreaptă în direcția bună, artistul a confirmat separarea celor din doi. Artistul a explicat că cei doi nu aveau foarte mult timp liber în care să se bucure de legătura dintre ei, motiv pentru care au decis să meargă pe drumuri diferite.
Jador a participat la o emisiune de supraviețuire, în cadrul căreia s-a apropiat de Oana Ciocan. Înainte de a începe filmările, Jador și Oana Ciocan au început să discute tot mai mult și să realizeze cât de multe lucruri au în comun. Scânteia iubirii s-a aprins rapid între artist și Oana, iar în cadrul emisiunii acesta a decis să o ceară în căsătorie pe femeia de care s-a îndrăgostit, iar răspunsul Oanei a fost unul afirmativ.
După ce au părăsit competiția, Oana Ciocan și Jador au început să petreacă mult timp împreună și să se bucure de iubirea pe care o au, însă se pare că povestea de iubire a ajuns la final. Zvonurile au început să circule după separarea celor doi, însă artistul a vrut să sublinieze că despărțirea lor a avut loc pentru că era „rea de gură”, potrivit cancan.ro.