Shakira este deja cunoscută pentru iubirea pe care o arată turiștilor ce decid să descopere frumusețile din jur, aceasta însoțindu-i adesea în călătoriile lor, însă de această dată norocul nu a fost de partea cățelușei .
Citește și: El este Mihai, salvatorul copilului de 10 ani din accidentul din Botoşani în care au murit trei persoane
Povestea Shakirei, cățelușa salvată dintr-o peșteră din Mexic
Locuitorii din Tzabnah o cunosc foarte bine pe Shakira, iar deși aceasta nu are un stăpân, patrupedul face parte din comunitatea lor. Shakira cunoștea foarte bine zona în care a dispărut, așa că nu se cunoaște exact cum a ajuns ca aceasta să cadă în peșteră, însă lătratul acesteia i-a atras atenția unui ghid turistic din zonă. Sunetul a dus la localizarea câinelui și astfel a început misiunea de salvare.
Peștera în care Shakira a fost prinsă era izolată și avea aproximativ 12 metri adâncime, astfel salvatorii au fost nevoiți să apeleze la Asociația Scafandrilor Tehnici de Sport din Yucatan. Scafandrii ce au venit să o salveze pe Shakira au fost nevoiți să înceapă această misiune în timpul nopții, iar experților, cărora li s-au alăturat voluntari, le-a luat aproximativ 3 ore pentru a o aduce înapoi la suprafață, în siguranță pe Shakira.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Momentele în care aceasta a fost salvată au fost emoționante, Shakira se putea observa că este plină de teamă și frică, iar pentru a îi oferi încredere cățelușei, aceștia i-au oferit hrană Shakirei, momente în care i-au montat un ham care i-a facilitat ascensiunea până
la suprafață, relatează theyucatantimes.com .Câini crescuți în condiții neimaginabile au fost salvați
Un bărbat ce locuia în orașul Titu avea în curtea sa 39 de câini, patrupede care erau ținute în condiții improprii.
"În urma demersurilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, 39 de câini au fost încredințați unei asociații nonprofit autorizată în domeniul protecției animalelor. Având în vedere că la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost înregistrate mai multe sesizări ale unei femei, din oraşul Titu, cu privire la faptul că vecinul acesteia, un bărbat, de 63 de ani, deţine foarte multe exemplare canine de rasă comună care provoacă disconfort, fără a fi asigurate condiţiile de bună stare a acestora, la nivelul Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost desfăşurate mai multe activităţi pentru preluarea animalelor", precizează IPJ Dâmboviţa, relatează observatornews.ro.
Citește și: Rase de Câini: Despre Golden Retriever- Caracteristici și Atribute