Tânăra este din Sibiu și susține că acesta a părăsit familia imediat după nașterea ei, iar acum femeia speră să-l întâlnească.
Povestea emoționantă a unei femei care își caută tatăl
Pentru a-și împărtăși povestea și pentru a afla mai multe, femeia a postat pe pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, unde a explicat cum mama ei a crescut-o singură, oferindu-i tot ce a avut nevoie. În ciuda acestei sprijin, dorința de a-și întâlni tatăl a fost mereu în inima ei.
„Mama mea m-a crescut singură, a știut să îmi ofere tot ceea ce era necesar și nu a mai încercat să îl mai caute niciodată. Dar după ani de zile am decis eu să fac acest pas și să îl cunosc. Nu doresc nimic de la el doar să-l văd măcar o dată în viață.”, a scris femeia, pe Facebook.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Femeia, cunoscută la naștere ca Adina, s-a născut pe 7 mai 1978 în Sibiu. „Numele lui este Muntean Ioan Lucian și era din Hunedoara,” a explicat ea. Tatăl ei era student la un liceu agricol din apropierea Sibiului și, după nașterea ei, a revenit la Hunedoara, fără să mai aibă vreo legătură cu familia.
Ce a aflat femeia după postarea sa
După ce a postat pe rețelele sociale, femeia a început să descopere informații noi despre tatăl ei, iar aceasta așteaptă cu nerăbdare ziua în care își va putea întâlni tatăl și, poate, și alți frați.
„Am reușit să aflu informații noi despre tăticul meu. Era singur la părinți, provenea dintr-o familie bună, tatăl lui era originar din POIANA SIBIULUI iar el era din HUNEDOARA!”, a mai scris femeia în postarea sa.