Prefectul Capitalei, precizari ferme despre noaptea de Pasti! "Nu exista petreceri, adica petrecerile nu pot fi organizate niciunde!"

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 27 apr 2021, 13:00
Prefectul Capitalei a anuntat ca nu vor fi permise petrecerile de Pasti.
Sursa: agerpres.ro

Alin Stoica, prefectul Capitalei a declarat ca nu se vor putea organiza petreceri in noaptea de Pasti nici in cluburi si nici in casele cetatenilor.

Prefectul Municipiului Bucuresti, Alin Stoica, a precizat seara trecuta, in cadrul unei interventii la Digi 24, faptul ca nu se vor putea organiza petreceri in noaptea de Inviere nici acasa si nici in cluburi sau alte localuri.

Prefectul Capitalei, precizari stricte pentru noaptea de Pasti!

"Carantina de noapte se ridică de Înviere și există temerea că oamenii vor merge la petreceri, poate chiar în cluburi. Cluburile sunt închise, n-ar trebui să funcționeze, evident că dacă vor fi descoperite astfel de lucruri, vor fi sancționate aspru, iar cluburile vor fi închise și activitatea suspendată pe o perioadă mai lungă.
Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe. Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită, dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans și așa mai departe",

a precizat prefectul Capitalei, potrivit digi24.ro

Totodata, prefectul Alin Stoica a mai subliniat si faptul ca ar fi de preferat ca cetatenii sa limiteze numarul de persoane in cadrul reuniunilor cu prietenii cu ocazia sarbatorilor pascale. Astfel, acestia ar trebui sa nu se adune mai mult de zece persoane in acelasi spatiu inchis. In vreme ce iar in cazul meselor organizate in familie, membrii aceleiasi familii se pot reuni si in numara mai mare de zece persoane.

"Cel mai bine ar fi să limităm numărul de persoane cu care ne întâlnim. Dar dacă ne uităm, de exemplu, că pentru activitățile de recreere în aer liber avem voie 10 persoane care nu locuiesc în mod permanent împreună, ar fi o regulă bună să nu depășim 10 persoane nici la interior. Vorbim de persoane care nu se întâlnesc în mod frecvent, că dacă vorbim de familii, atunci vorbim de altceva.

Pentru familiile care locuiesc împreună sau sunt în contact permanent, atunci lucrurile pot sta diferit. V-am spus, ancora este acel număr de persoane cu care putem să facem în general activități sociale în aer liber", a mai adaugat prefectul capitalei, Alin Stoica, potrivit digi24.ro

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Vesti bune pentru bucuresteni! Rata de incidenta a scazut sub 3,5 la mie! Ce se intampla cu restrictiile de weekend? Prefectul capitalei a facut precizari importante!

Citeste si: Prefectul Capitalei, anunț de ultimă oră despre restricțiile din București: „Vor exista relaxări în privinţa...”