Francisc Doboș a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a explicat de ce, în ciuda modului în care își face datoria, nu are probleme cu superiorii lui.
Francisc Doboș, preotul care își face datoria într-un mod ieșit din tipare
Francisc Doboș a ales să devină slujitor al Domnului și își face datoria așa cum trebuie, doar că abordarea lui este diferită față de cum s-ar aștepta cei din jur.
Într-o declarație făcută în urmă cu ceva timp, Francisc Doboș a declarat că scopul lui în viață este să fie fericit și să îi învețe și pe cei din jur să se simtă la fel, chiar dacă acest lucru înseamnă urmarea regulilor într-o manieră diferită.
„ Nu sunt obsedat de Dumnezeu, pentru că El se gândește, în permanență, la mine.
Tot ceea ce vrea acesta este să fie „fericit și să îi fac și pe alți oameni fericiți, să provoc și în alți oameni ieșirea din staul, adică ieșirea din șabloane”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Francisc Doboș s-a ghidat după un sfat primit în urmă cu mai mult timp
În cadrul emisiunii prezentate de Denise Rifai, Francisc Doboș a declarat că nu este un preot rebel, dar că a ținut cont de sfatul unui preot care i-a spus că nu trebuie să se teamă de a face lucrurile diferit, atât timp cât nu se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu.
„Nu. Dimpotrivă, chiar ascultător, dar e acea ascultare plină de creativitate. O ascultare care presupune toate capacitățile mele de a privi, de a mă bucura, de a pune la treabă calitățile, talanții mei și, aici, mentor mi-a fost un alt preot.
Mi-a spus: «Să nu vă fie frică să nu fiți cuminți!» În sensul cumințeniei înțeleasă doar ca o stare de obediență oarbă, care să mă pună într-o stare de confort cu mine însumi și cu cei din jurul meu, fără să risc.
Hristos a riscat și știm unde a sfârșit- pe cruce. Dar nu a fost ultimul cuvânt crucea, ci Învierea”, a precizat acesta, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.