„Ne confruntăm în aceste zile cu o serie de inundații severe, care au afectat viața a mii de români și au produs pagube însemnate în foarte multe gospodării. În plină criză sanitară cauzată de epidemia de COVID-19, avem, iată, și o altă situație gravă, cu consecințe pe termen lung pentru toți cei aflați în aceste zone sinistrate.
Vreau să transmit un mesaj de solidaritate familiilor greu încercate.
Este tragic că aceste fenomene meteorologice extreme s-au soldat cu pierderi de vieți omenești și transmit condoleanțe familiilor îndoliate.
Din nefericire, inundațiile cu consecințe grave sunt fenomene care se repetă frecvent în România și trebuie să fim mult mai bine pregătiți în a le gestiona.
Presedintele Iohannis a vorbit despre inundatii!
Luna iunie, de exemplu, a acestui an a fost cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani, fapt care a generat inundații severe și numeroase probleme într-un interval de timp foarte scurt.
Este imperativă o schimbare rapidă de abordare pentru a putea răspunde eficient unor situații de o asemenea amploare. Va trebui să depășim mentalitatea că e suficient să construim încă câteva diguri pentru a stopa inundațiile. Digurile nu sunt suficiente.Conservarea fondului forestier și campanii susținute de împădurire sunt soluții aflate la îndemână, care au nenumărate efecte benefice atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru protecția malurilor cursurilor de apă, din perspectiva combaterii inundațiilor.
O parte semnificativă din fondurile europene de care va beneficia România în următorul exercițiu bugetar 2021-2027 va trebui să fie direcționată către proiecte legate de combaterea schimbărilor climatice, așa numitul Pachet Green Deal, propus de Comisia Europeană. Împreună cu Guvernul, vom face demersurile necesare astfel încât proiecte de acest tip să poată fi implementate și să aibă drept efect prevenirea unor inundații similare cu cele din aceste zile sau chiar unele mult mai grave.
Această schimbare de mentalitate despre care vorbeam este obligatoriu să aibă loc acum pentru a evita aceste drame pe care oamenii le trăiesc în fiecare an când avem ploi abundente.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În același timp, în contextul multiplicării avertizărilor meteorologilor, fac un apel către cetățeni: Rămâneți vigilenți, fiți precauți și evitați deplasările în zonele care prezintă riscul să fie puternic afectate! Este, totodată, nevoie de solidaritate, de sprijin din partea tuturor, mai ales în comunitățile și localitățile sinistrate, care să contribuie activ la efortul autorităților de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate, ca urmare a acestor inundații.
Vă mulțumesc și că doresc multă sănătate!”, a fost declaratia de presa a presedintelui Klaus Iohannis, in contextul in care Romania s-a confruntat, recent, cu inundatii devastatoare.
Sursa foto: presidency.ro
Citeste si: VIITURI ȘI INUNDAȚII CATASTROFALE. România n-a mai trăit teroarea apei din 1970
Citeste si: Alerta meteo: vijelii si ploi torentiale in Bucuresti, pana miercuri
Citeste si: A fost emis cod roșu! Vremea o ia razna în România