Președintele Klaus Iohannis face o vizită de 10 zile, în Africa. Cuplul prezidențial va fi întâmpinat marți de președintele Kenyei

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 14 nov 2023, 14:31

Klaus Iohannis a plecat în turneul african. Cuplul prezidențial va fi întâmpinat marți de președintele Kenyei

Sursa: Twitter Peninah Malonza

Klaus Iohannis a ajuns în Kenya alături de soția sa, Carmen și urmează să își înceapă turneul african. Marți, cuplul prezidențial va fi întâmpinat de președintele Kenyei.

Klaus Iohannis a ajuns în Kenya, prima țară din turneul său african. Cuplul prezidențial a fost întâmpinat la sosire de miniștrii Eliud Owalo și Peninah Malonza.

Klaus Iohannis va face o serie de vizite în Africa

Președintele Klaus Iohannis va fi plecat în Africa în perioada 14-23 noiembrie 2023, unde va face o serie de vizite în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania, Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.

Șeful statului urmează să fie întâmpinat marți, 14 noiembrie, de președintele Kenyei. 

Vizita marchează primul contact cu Africa, la cel mai înalt nivel politic și diplomatic, al unui președinte al României din ultimii 30 de ani și are scopul de a revigora relațiile României cu țările de pe acest continent ”, se arată în articolul publicat de KBC despre vizita președintelui Iohannis în Kenya.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Care e scopul turneului african

În cadrul turneului, președintele român va avea diferite discuții cu politicienii africani, consultări bilaterale cu președintele William Ruto și va participa la sediul ONU din Nairobi, unde se va întâlni cu

directorul executiv al UNEP. 

Citește și: Regina Camilla, dans tradițional în Kenya! Cum au întâmpinat-o femeile Maasai pe soția regelui Charles al III-lea

„Vizitele Președintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat.

Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menționate și redinamizarea relațiilor economice și sectoriale, urmărind deschiderea și valorificarea de noi oportunități de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global”, scrie  Administrația Prezidențială.

Iohannis va avea consultări politice bilaterale cu Președintele William Ruto și va participa la sediul ONU de la Nairobi (United Nations Office at Nairobi) la o întâlnire  (United Nations Environment Program).

De asemenea, Iohannis va aduce în discuție și conflictul dintre Rusia și Ucraina, cu accent pe gestionarea problematicii refugiaților, precum și contribuția României la securitatea alimentară globală.

„Va fi reliefată nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale ONU, a tendințelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului și ale dreptului internațional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU. Totodată, Președintele României va sublinia necesitatea contracarării fenomenului dezinformării la nivel global. De asemenea, în cadrul discuțiilor vor fi abordate și alte teme de actualitate, de pe agenda comună şi cea internațională, printre care combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităților sociale, consolidarea democratică și promovarea drepturilor omului şi alte provocări ale tranziției, precum: dificultățile privind asigurarea de suficiente locuri de muncă decente pentru tineri, integrarea femeilor pe piața muncii și în viața publică, reforma și modernizarea agriculturii, dar și reformele electorale”, se arată în finalul comunicatului.