Deputatul PNL Pavel Popescu a anunțat pe contul său de Facebook când va avea loc discursul lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României.
“Am reiterat în cadrul întâlnirii solidaritatea față de bravul popor ucrainean cât și susținerea totală și necondiționată a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele recunoscute la nivel internațional. Suntem în continuare fermi cu privire la sprijinirea tuturor sancțiunilor impuse Rusiei de către comunitatea internațională și ne-am dorința de a fi mai proactivi pe cateva teme concrete”, a scris deputatul Pavel Popescu pe pagina sa de Facebook.
Președintele PNL și al Senatului României, Florin Cîțu, a insistat în ultimul timp pentru ca Zelenski să țină acest discurs în Parlamentul României. Cîțu anunța în urmă cu două zile că a vorbit cu premierul ucrainean și că Zelenski și-a dat acceptul pentru a vorbi în Parlamentul României.
"Discuție importantă cu prim-ministrul Ucrainei, Denys Shymhal: Președintele Volodimir Zelensky va ține un discurs în fața Parlamentului României.
Ca președintele al Senatului României, voi face tot ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare.
Așa cum am mai spus, Ucraina are tot sprijinul meu.
Mulțumesc, Denys!", a scris Cîțu pe Facebook.
Citeste si: Volodimir Zelenski vrea să încheie „problemele istorice” pe care le are cu România, Polonia și Ungaria
Zelenski a vorbit în Parlamentul german, cel britanic și în Congresul american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit deja în Bundestag (Parlamentul german), în Parlamentul Marii Britanii și în Congresul american.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Zelenski le-a mulțumit țărilor occidentale pentru sprijin, dar a făcut și apel pentru mai mult ajutor acordat Ucrainei.
Ucraina a fost invadată pe 24 februarie 2022 de către Rusia. Până acum Ucraina a rezistat eroic atacurilor Rusiei, iar armata rusă nu a obținut controlul asupra niciunui mare oraș ucrainean.
Despre așa-zisa decizie a Rusiei de a reduce activitățile militare în Kiev și Cernihiv Zelenski a spus că armata rusă a fost forțată să facă acest lucru.
"Există și alte cuvinte despre presupusa retragere a trupelor ruse de la Kiev și Cernihiv și reducerea activităților ocupanților în aceste teritorii. Aceasta nu este o retragere, acesta este rezultatul muncii apărătorilor noștri, care i-au împins înapoi", a declarat Zelenski.
"Da, avem un proces de negocieri, dar sunt doar cuvinte, fără nimic concret", a spus Zelenski despre negocierile dintre Rusia și Ucraina.