Conform unor informații obținute de stiripesurse.ro, copila ar fi fost agitată înainte de a cădea de la etaj, întrucât s-ar fi certat cu mama ei. Nefericita întâmplare s-a produs pe strada Olteniței, unde tânăra a căzut în gol de la etaj ul 7 al blocului în care locuia cu familia ei.
Familia fetiței de 13 ani a alertat imediat autoritățile
După ce fata de origine ucraineană a căzut de la balcon, polițiștii din cadrul Secției 16 au fost alertați imediat cu privire la incidentul din Sectorul 4, din București, prin apel la numărul unic de urgență 112.
La scurt timp după sesizare, echipajele de poliție și de salvare s-au prezentat la fața locului și au preluat victima, pe care au transportat-o de urgență la Spitalul Marie Curie.
„Victima, o tânără, în vârstă de 13 ani, de cetățenie străină, a fost transportată la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite Poliția Municipiului București, conform Observator.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
În ce stare se află fetița de 13 ani din Ucraina
Fetița a ajuns la unitatea medicală într-o stare deosebit de gravă, inconștientă, iar tot drumul aceasta a fost intubată. Momentan, circumstanțele în care s-a produs cumplitul eveniment nu sunt foarte clare.
Însă, potrivit realitatea.net, se crede că, în urma conflictului cu mama ei, tânăra ar fi încercat să-și pună capăt zilelor prin acest gest.Cu toate acestea, anchetatorii cercetează cazul pentru a stabili, cu exactitate, contextul în care copila a căzut de la etaj. În funcție de descoperirile pe care le vor face, vor deduce dacă a fost doar un simplu accident sau o tentativă de sinucidere.
„Cercetările sunt continuate de către Secţia 16 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicatul poliției.