Românii își vor putea cumpăra case și în 2023, cu ajutorul programului “Prima Casă”- ”Noua Casă”, dar când urmează să fie oferite primele garanții pentru cei care vor să își achiziționeze o locuință.
UPDATE 26 ianuarie 2023: Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va vota continuarea programului Prima Casă și în 2023, de care au beneficiat 330.000 de tineri și familii care și-au achiziționat un cămin beneficiind de aceste facilități, fiind un demers pe care guvernul trebuie să îl gestioneze în continuare.
„Continuarea programului Prima Casă de care au beneficiat 330.000 de tineri și familii care și-au achiziționat un cămin beneficiind de aceste facilități si este un demers pe care guvernul trebuie să îl gestioneze în continuare”, a transmis Ciucă la începutul ședinței de Guvern.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că planfonul pentru acest moment este de 1,5 miliarde de lei.
Ce reprezintă programul Prima Casă 2023- Noua Casă 2023
Programul “Noua Casa” reprezintă un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.
Cei care doresc pot achiziționa, cu ajutorul acestui program, următoarele tipuri de locuințe:
- locuințe noi, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe;
- pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
- locuinţe consolidate, destinate achiziționării, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
- alte categorii de locuințe, recepționate la terminarea lucrărilor de construcții noi sau de intervenție in vederea consolidării si/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Românii vor putea să își achiziționeze locuințe și în 2023
Programul “Prima Casă” se va numi în 2023 „Noua Casă”. În 2022, s-a consumat undeva între 75% și 80% din plafonul pus la dispoziție. Astfel că, aproximativ 8600 de români au ales acest program, iar din plafonul de 1.5 miliarde s-au consumat 1.2 miliarde.
Condițiile pentru achiziționarea unei locuințe în 2023 sunt identice cu cele din anul precedent.
Așadar, la Prima Casă este nevoie de un avans de doar 5%, în timp ce băncile la un credit ipotecar normal cer minim 15% avans.Citește și: Când vor intra banii pe voucherele sociale. Ajutorul de 50 de euro va continua să fie acordat și anul acesta
Când se vor acorda primele garanții pentru programul Prima Casă 2023- Noua Casă 2023
Băncile au dat drumul deja la fonduri, astfel că, se pot începe demersurile pentru a aplica la programul Prima Casa 2023. Ideal ar fi să mergeți la mai multe bănci pentru a vedea dacă reușiți să vă încadrați în acest program și în condițiile legate de venitul personal.
Când vine vorba de venit băncile au propriile reguli după care se ghidează și ele vă pot spune dacă vă încadrați sau nu. După ce ați primit acceptul de la bancă, dacă sunteți eligibil, puteți să vă apucați să vă căutați casa visată și neapărat trebuie să țineți cont de plafonul pe care vi-l poate acorda banca.
Documente necesare pentru demararea achiziționării primei case:
- Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare si Promisiunea de garantare daca este cazul;
- Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum si al soțului/soției, daca este/sunt căsătorit/căsătoriți, din copie certificata;
- Declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
- Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătura privata cu data certa;
- Extras de carte funciara privind locuința ce urmează sa fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare;
- Certificatul de eficienta energetica pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetica;
- În cazul acordării unei promisiuni de garantare se atașează si promisiunea unilaterala de creditare emisa de către Banca;- În cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului si pentru ridicarea temporara a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.
Sursă: ziarulunirea.ro