Prima fotografie cu femeia sfâșiată de rechinul Mako. Cine era turista atacată de rechin în Egipt

Autor: Sara Andreescu
Actualizat: 04 apr 2023, 01:55

Turista atacată de rechin

Sursa: Metro

Identitatea turistei din Austria, care a fost sfâșiată de rechinul Mako în Egipt, a fost făcută publică. Este vorba despre Elisabeth Sauer, o femeie în vârstă de 68 de ani.

Elisabeth Sauer, în vârstă de 68 este turista din Austria care a fost atacată sâmbătă de rechinul din specia Mako în timp ce făcea snorkeling în apele Mării Roșii din Egipt, în zona stațiunii Hurgada.

Din primele informații, atât ea cât și turista româncă au fost atacate de rechin în aceeași zona, la o distanță de doar câteva sute de metri în apa Mării Roșii. 

Citeste si: Românca sfâșiată în Egipt nu a avut nicio șansă în fața atacului fulger! Rechinul Mako atacă cu o viteză de 60 km/h

Prima fotografie cu femeia sfâșiată de rechin 

Anunțul morții lui Elisabeth Sauer a fost făcut de reprezentanții Partidului Vezilor din Kramsach, partid în cadrul căreia a activat și victima care, în perioada 1994 to 2004 a îndeplinit funcția de conslier municipal din partea acestui partid, scrie publicația britanică Metro. 

Un alt turist care se afla în apropiere în momentul producerii atacului-fulger a declarat că rechinul a înhățat-o și a tras-o sub apă, iar femeia nu a mai apucat să strige după ajutor. Din primele informații, aceasta a reușit să ajungă până la mal, deși era grav rănită. Aceasta a decedat la scurt timp, din cauza hemoragiei puternice. 

Turistă româncă ucisă de rechin în Egipt 

Elisabeth Sauer nu este singura victimă care și-a pierdut viața în acest weekend în Egipt după ce a fost atacată de rechinul din specia Mako. O altă turistă, o româncă în vârstă de aproximativ 40 de ani, a cărei moarte a fost confirmată de MAE, a fost sfâșiată în apele Mării Roșii din zona stațiunii egiptene Hurgada în weekend. 

Românca în vârstă de aproximativ 40 de ani și-a pierdut viața după ce a fost atacată de un rechin aparținând speciei Mako în Egipt, în apropierea stațiunii Hurgada.

Potrivit informțiilor, atacul asupra acesteia ar fi survenit la doar câteva sute de metri distanță de celălalt atac al aceluiași rechin asupra unei tursite din Austria care, deși a reușit să ajungă la mal, și-a pierdut viața în urma hemoragiei rănilor survenite în urma atacului fulger al unuia dintre cei mai agresivi și periculoși prădători marini- rechinul Mako. 

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: FILMUL tragediei în cazul celor două femei sfâșiate de un rechin, în Egipt. Ce făceau în momentul atacului

Rechinul Mako este un prădător-fulger extrem de agresiv și periculos care își va ataca prada fără ezitare chiar dacă nu îi este foame, spun cercetătorii.

Rechinul Mako poate ajunge până la 4 metri lungime și atinge o greutate de 500 de kilograme.

Potrivit oamenilor de știință, această specie de rechini trăiesc în jur de 25 de ani și are o viteză de atac de 60 de km pe oră. 

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat moartea turistei românce care se afla singură în vacanță din Egipt, potrivit primelor informații. 

Momentan nu există date disponibile referitoare la identitatea româncei care și-a pierdut viața după ce a fost sfâșiată de rechin în Egipt. 

„Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistență consulară din partea niciunui cetățean român cu privire la acest incident.

Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autoritățile egiptene, cu companiile de turism implicate și este pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale„,  se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe. 

Citeste si: Prima fotografie cu femeia sfâșiată de rechinul Mako. Apropiații turistei care și-a pierdut viața în Egipt sunt în stare de șoc