Prima măsură anunțată de Rusia după negocierile cu Ucraina: reduce operațiunea militară din zona Kiev

Autor: Marina Ionescu
Actualizat: 31 mar 2022, 10:35

Prima măsură anunțată de Rusia după negocierile de astăzi cu Ucraina

Sursa: Twitter NBC News

A avut loc o nouă rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia. De această dată, reprezentanții celor două țări s-au întâlnit la Istanbul, Turcia.

Marți, 29 martie, după încheierea negocierilor, Rusia a anunțat că reduce semnificativ acțiunile soldaților ruși în direcția Kiev și Cernihiv. 

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 34 de război. A patra rundă de negocieri ruso-ucrainene, încheiată după 4 ore. Kremlinul dă asigurări: Rusia nu va ataca o țară membră NATO, „decât dacă este obligată”

Prima măsură anunțată de Rusia după negocierile de astăzi cu Ucraina

Negocierile din Turcia s-au încheiat după aproximativ patru ore de discuții. David Arakhamia, oficial ucrainean, a spus rezultatele intermediare ale negocierilor la un briefing.

Prima noastră victorie este transferul negocierilor din Belarus în Turcia. Vedem Turcia ca fiind una dintre garanțiile de securitate pentru Ucraina. Marea Britanie, China, SUA, Turcia, Franța, Canada, Italia, Polonia și Israel pot să ofere garanții de securitate pentru Ucraina în urma negocierilor.

Ei vor acționa ca parte a unui tratat internațional. Ei vor putea închide cerul la cererea Ucrainei. Sistemul existent de garanții de securitate nu funcționează, asta vedem la Mariupol și Harkov. Am convenit că toate țările garante de securitate nu numai că ar trebui să nu împiedice aderarea noastră la UE, ci să ajute în acest proces
”, a spus oficialul ucrainean.

Citeste si: Klaus Iohannis a vorbit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ce au discutat cei doi. Anunțul președintelui României

Mihailo Podoliak, consilier al șefului cancelariei prezidențiale ucrainene, a precizat că un alt subiect discutat a fost ” escaladarea războiului”, inclusiv ”încălcarea regulilor războiului”, fără a oferi mai multe detalii.

”În acest moment se desfăşoară consultări intensive asupra unor chestiuni importante, dintre care cel mai important este acordul privind garanţiile internaţionale de securitate pentru Ucraina, deoarece cu acest acord vom putea pune capăt războiului, după cum are nevoie Ucraina.

A doua chestiune este o încetare a focului pentru a rezolva toate problemele umanitare care s-au acumulat”, a declarat consilierul politic al lui Zelenski, Mihailo Podoliak, pentru televiziunea naţională.

Mai mult, Kremlinul a anunțat că Roman Abramovici este mediator în negocierile ruso-ucrainene, și a respins acuzaţiile potrivit cărora acesta ar fi fost otrăvit, relatează  AFP.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

”Abramovici joacă un rol în vederea stabilirii unor contacte între părţile rusă şi ucraineană”, declară într-o conferină de presă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”El este prezent la Istanbul”, însă nu este un membru oficial al delegaţiei ruse, subliniază Peskov.

Dmitri Peskov respinge dezvăluiri ale cotidianului american  The Wall Street Journal  (WSJ) şi unor surse americane, potrivit cărora Roma Abramovici şi doi negociatori ucraineni au pezentat simptome care sugerează o posibilă otrăvire, în urma unei precedente runde de negocieri.

”Asta face parte din războiul informaţiei” împotriva Rusiei, dă el asigurări.  ”Aceste informaţii nu corespund, bineînţels, realităţii”, subliniază Peskov.

Totodată, Rusia va renunţa la obiectivul său de „ denazificare ” a Ucrainei şi este dispusă să permită acestei ţări să adere la Uniunea Europeană dacă Kievul nu se aliniază militar, a informat marţi publicaţia britanică Financial Times (FT), referitor la termenii de negociere a unui armistiţiu între cele două ţări, transmite EFE.

Citeste si: Roman Abramovici şi negociatorii ucraineni ar fi fost otrăviţi la Kiev. Ce simptome au avut

Publicaţia britanică Financial Times a relatat că patru persoane la curent cu negocierile dintre Kiev şi Moscova analizează un acord de pace care prevede ca Ucraina să nu intre în NATO, în schimbul obţinerii de „garanţii de securitate”.

Potrivit sursei citate, proiectul de acord nu conţine nicio referire la „ denazificare ”, „ demilitarizare ” şi protejarea limbii ruse în Ucraina, o parte dintre motivele invocate de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a-şi justifica invazia în Ucraina.

Un ipotetic acord de pace trebuie validat „de garanţi” – care deocamdată nu au fost desemnaţi – şi de parlamentele acestor ţări, după cum a anunţat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Financial Times.