"M-am gândit la voi toți. Vă mulțumesc! — simţindu-se mândru la Duna Aréna", a postat David Popovici pe contul său de Facebook după ce a devenit campion mondial. Popovici a uimit întreaga lume, ajungând campion mondial la seniori la doar 17 ani, el fiind încă junior pentru alte câteva luni.
De altfel, la Campionatul Mondial de la Budapesta, în proba de 200 de metri liber, Popovici a bătut de două ori recordul mondial de la juniori.
Din 2012 încoace, în proba de seniori de la 200 de metri liber, nimeni nu a mai coborât sub 1:44:00.
Timpul obținut de Popovici în finala de la 200 liber este al patrulea din istorie. Timpul românului a fost depăşit în istorie doar de Paul Bidermann (Germania) – 1:42.00,
David Popovici concurează și la 100 de metri liber
Românul David Popovici va concura și în proba de 100 de metri liber. Astăzi au loc seriile și semifinalele, românul urmând să încerce să se califice și în finala de 100 de metri liber.
"Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare", a declarat Popovici.
El e convins că la întoarcerea în țară va fi așteptat de mulți români, dornici să sărbătorească acest mare succes.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
"Bănuiesc că la aeroport va fi haos, am văzut asta în trecut, când ne-am întors de la Tokyo și atunci am încheiat pe 4, acum sunt primul. Dar sunt pregătit pentru asta, sunt pregătit pentru puțină sărbătoare, pentru că cred că o merităm, chiar dacă avem o vară lungă și încărcată în față.
Puțină bucurie n-a făcut rău nimănui. Pentru România înseamnă mult și sunt foarte fericit că am reușit acest rezultat pentru țara mea, pentru toți cei care m-au susținut și m-au urmărit live de acasă și de aici. Îmi place mult sentimentul acesta!", a declarat, la conferința de presă, proaspătul campion mondial.
"Nu am fost atât de surprins (n.r. când a văzut cât de repede a pornit). Pentru că am plănuit un start rapid, undeva la un 50 pe prima sută, așa că 49.96 a fost fix acolo.
Știam că trebuie să conduc cursa încă din început, asta a fost o strategie importantă, că trebuia să domin cursa încă din start.
Pot spune că am mai multă încredere în mine dacă mă văd în frunte, dar nu asta m-a scos la capăt cu bine.
Ceea ce m-a scos la capăt cu bine e faptul că am avut o cursă foarte bine gândită, ne-am pregătit foarte bine pentru ea, m-am odihnit bine înainte, cred că și asta contează. We just love swimming. Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Așa îmi place să cred", a mai declarat David Popovici la conferința de presă de după finala de la 200 de metri liber.