Prima reacție a proprietarilor ”Ferma Dacilor” în urma incendiului în care au pierit șapte persoane: ”N-am fost pregătiți în vreun fel” Detalii cutremurătoare ies la iveală

Autor: Diana Bostan

Prima reacție a reprezentanților ”Ferma Dacilor”

Sursa: Facebook

O adevărată tragedie a avut loc în a doua zi de Crăciun. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar o alta este de negăsit, în urma unui incendiu izbucnit la ”Ferma Dacilor”. Conducerea pensiunii a reacționat în mediul online.

La două zile de la tragedia de la Tohani, conducerea pensiunii ” Ferma Dacilor ” a avut prima reacție în mediul online. Mesajul postat pe pagina de Facebook a pensiunii este unul dureros, mai ales că printre victime se află și unul dintre fiii proprietarului.

”Ferma Dacilor” a reacționat în mediul online

Au trecut 48 de ore de la tragicul eveniment care a dus la pierderea vieții a șapte persoane.

Încă o persoană este dată dispărută, fiind căutată de către echipele de pompieri în urma devastatorului incendiu. Conducerea pensiunii "Ferma Dacilor" a transmis miercuri seara, pe data de 27 decembrie, un mesaj pe platformele online.

„Cu o durere de nedescris și greu de dus, pentru care n-am fost pregătiți în vreun fel în viața asta și cu care nu știm ce să facem sau cum să vedem vreo lumină, vă confirmăm că Ferma Dacilor, locul care ne-a fost și ne este în continuare acasă, a ars.

A ars de sus în jos”
,
și-a început postarea conducerea ”Ferma Dacilor”, pe pagina de Facebook.

Citește și: Povestea neștiută a patronului de la ”Ferma Dacilor”: ”Nu am văzut în viața mea” Cine este Cornel Dinicu și cum a luat naștere afacerea de la Tohani

Reprezentanții au dedicat mai multor rânduri descrierii activității de la pensiune, spunând că afacerea a început cu ceva micuț, fiind o afacere de familie.

În cadrul postării nu a fost menționată și cauza incendiului, reprezentanții așteptând rezultatul anchetei ce se află în plină desfășurare.

În urma tragediei de la Tohani, mai multe detalii controversate referitoare la trecutul lui Cornel Dinicu au ieșit la iveală. Acesta nu neagă faptele sale din trecut, ci le consideră ca fiind ”păcatele tinereții” pentru care și-ar dori să fie iertat.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„Ani lungi și grei stau mărturie faptului că am trăit altfel. Că ne iubim aproapele, că am stat în comunitate să ajutăm. Că fiecare zi ne-am aplecat capul și am primit orice reproș cu umilință și cu speranța că vom fi iertați pentru păcatele tinereții. Educația și moralitatea unui om țin în primul rând de șansă. Iar când șansa a venit, n-am ezitat nicio clipă.

Ne-am îndreptat”, a mai scris conducerea ”Ferma Dacilor”, pe Facebook.

Tragedia de la Tohani a provocat o durere imensă în inimile tuturor

În momentul în care a izbucnit incendiul, în clădire se aflau mai mulți apropiați ai familiei, aceștia dorind să petreacă Crăciunul într-un cadru restrâns. Deși au apărut mai multe ipoteze în urma tragediei, conform cărora incendiul ar fi fost provocat, conducerea ”Ferma Dacilor” neagă cu vehemență acest lucru și susține că în incendiu au pierit persoane din familie, persoane apropiate, printre victime aflându-se și unul dintre copiii patronului.

Citește și: A șaptea victimă a fost extrasă în urma incendiului de la ”Ferma Dacilor”. Ar fi vorba de un copil

„Cum își poate cineva imagina că un om își poate pune proprii copii în pericol? Cum ne-am putea gândi că nu am făcut zi de zi tot posibilul și imposibilul ca Ferma să fie un loc sigur?”, se arată în postare.

În postare se regăsesc și detalii referitoare la persoanele cazate în acea seară la ”Ferma Dacilor”. Printre acestea se aflau membrii familiei, prieteni apropiați, dar și turiști, cei din urmă fiind cazați în căsuțele individuale.

„De acest Crăciun, ne-am adunat familie și puțini turiști cazați în căsuțele individuale. Am vrut să avem un Crăciun puțin mai personal, urmând să deschidem larg porțile pentru publicul larg de Anul Nou. În aceste momente avem nevoie de o rugăciune pentru a ne îngropa copiii și prietenii apropiați. Oamenii noștri de zi de zi, copiii adorați din viețile noastre nu mai urcă soarele pe cer pentru noi. Ne dor inimile cum nu ne-au mai durut, cum n-am știut vreodată că-i posibil”, a fost mesajul transmis de ”Ferma Dacilor”, pe pagina de Facebook.

În dimineața zilei de marți, 26 decembrie, un incendiu puternic a izbucnit la pensiunea "Ferma Dacilor" din Gura Vadului, satul Tohani, județul Prahova. Potrivit ultimelor informații, șapte persoane au fost găsite decedate, iar o alta este în continuare căutată de către autorități.