Începutul şcolii este, de multe ori, un motiv de bucurie pentru copii. Pentru familiile şi colegii celor două tinere care au pierit sub mâinile lui Gheorghe Dincă, ziua de astăzi este însă una marcata de durere.
Pentru familiile Luizei şi Alexandrei, dar şi pentru colegii acestora, începutul şcolii stă, anul acesta, sub semnul tragediei de la Caracal. Colegii celor două s-au întâlnit în curtea şcolii, însă este o zi tristă: ei vorbesc despre soarta tragică a celor două colege, nu despre ce a făcut fiecare în vacanţă, relateaza capital.ro.
Prima zi de şcoală a fost una sfâşietoare pentru mama Luizei Melencu.
Ea a mers la liceul unde fiica sa a învăţat timp de trei ani, scrie antena3.ro. A intrat în clasa unde a privit banca fiicei ei, care acum rămâne goală, şi a stat de vorbă cu profesorii şi colegii Luizei.
Luiza Melencu ar fi trebuit să înceapă astăzi prima zi de școală, ca elevă în ultimul an de liceu.
Alexandra Măceşanu ar fi trebuit să înceapă astăzi clasa a X-a.
Colegii ei, împreună cu familiile lor, au pregătit mai multe momente de comemorare, la care vor participa şi copiii care făceau parte din ansamblul de dansuri populare pe care-l frecventa şi Alexandra.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Alexandra învăța foarte bine, potrivit declaraţiilor profesorilor și colegilor ei. Singurul ei obiectiv era școala, își dorea să termine liceul și să se facă polițist.
sursa: capital.ro
Citeste si: Bianca a postat primele imagini cu INELUL de LOGODNA! Uite cat este de frumos este DIAMANTUL