Poliția din București este în alertă, după ce un bărbat pe trotinetă a înțepat cu un ac mai multe femei pe Calea Victoriei. Agresorul nu a fost prins nici la această oră.
Un bărbat pe trotinetă a înțepat miercuri seară cel puțin două femei pe Calea Victoriei, în București. Din primele informații, se pare că bărbatul ar fi înțepat femeile în sân.
Primele imagini cu agresorul care atacă femei în Capitală
Au apărut primele imagini cu bărbatul care înteapă cu un ac femeile din Capitală. Agresorul a fost surprins de o cameră din zona unde s-au petrecut atacurile.
Pe filmare se observă cum bărbatul se plimbă cu trotineta. Dacă îl recunoașteți, vă rugăm contactați de urgență poliția.
Una dintre victime a fost transportată la spital
Bărbatul pe trotinetă le-ar fi înțepat pe cele două, prima victimă se afla pe Calea Victoriei, iar a doua pe bvd. I.C. Brătianu.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Femeia în vârstă de 30 de ani a fost transportată de urgență la Spitalul Universitar pentru că a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care au demarat verificările.
”La data de 17 august a.c., în jurul orei 21:25, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o tânără, ar fi fost zgâriată cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 1.
De asemenea, după aproximativ 10 minute, polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi au fost sesizați de o altă femeie, despre faptul că a fost lovită cu un obiect tăietor-înțepător de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 3.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul structurilor menționate, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care au demarat verificările.
Una dintre cele două persoane vătămate a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe.”, a transmis într-un comunicat DGPMB.
Citeste si: Cine este tânărul care a murit strivit de lemnele căzut dintr-un TIR, în Mehedinți