Primele imagini cu sportivii români la revenirea în țară. Ce a declarat Camelia Voinea, mama gimnastei Sabrina Voinea, în legătură cu scandalul medaliilor: „Au încercat să ne păcălească”

Author: Diana Bostan
Actualizat: 07 aug 2024, 19:19

Sportivii români s-au întors de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Sursa: Inquam- George Călin

După o competiție plină de intensitate la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, sportivii români s-au întors în țară miercuri, 7 august.

Echipa de canotaj a României și componenții lotului de gimnastică au revenit în țară după un parcurs incitat și plin de realizări în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Aeroportul Otopeni, mama gimnastei Sabrina Voinea a oferit mai multe declarații în legătură cu scandalul medaliilor.

Citește și: Scandal de proporții la Jocurile Olimpie din Paris 2024: Mai mulți atleți de triatlon au fost internați de urgență după ce au înotat în râul Sena

Sportivii români s-au întors de la Jocurile Olimpice de la Paris

România a strălucit pe lacurile pariziene cu o serie impresionantă de medalii. Canotoarele Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar și colegele lor au câștigat medalia de aur în finala A, aducând țării noastre un loc de frunte în canotajul feminin.

Andrei Cornea și Marian Enache au completat succesul cu aurul obținut la dublu vâsle masculin, demonstrând că România este o putere recunoscută în sportul acvatic.

Pe lângă cele două medalii de aur, echipa română a mai obținut trei medalii de argint, subliniind dominanța sa în competiție.

Citește și: Câte grame de aur conține, de fapt, o medalie de aur de la JO 2024! Elementul care i-ar putea ridica valoarea, în timp, este o bucată din Turnul Eiffel

În timp ce canotorii s-au bucurat de succes, gimnastele Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea au avut parte de o întoarcere mai complicată. Cele două sportive au fost afectate de deciziile controversate ale juriului.

Echipa de canotaj a revenit de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional ''Henri Coandă'' din Otopeni, 7 august 2024
[Sursa: Inquam- George Călin]

La gimnastică, echipa României a terminat pe locul 7, cu Sabrina Maneca Voinea clasată pe locul 8 la bârnă și 5 la sol, în timp ce Ana Maria Bărbosu a încheiat competiția pe locul 4 la sol.

Deși Bărbosu a fost temporar medaliată cu bronz, schimbarea notei americancei Jordan Chiles, de la 13,666 la 13,766, i-a permis acesteia să ocupe locul trei.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Sabrina Maneca-Voinea a contestat nota primită (13,700), dar apelul ei a fost respins, arbitrii considerând că a ieșit de pe covor. În urma acestor evenimente, Federația Română de Gimnastică a solicitat o revizuire a deciziilor arbitrilor și a depus plângeri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne pentru a solicita restabilirea dreptății pentru Sabrina Voinea, care a pierdut medalia de bronz din cauza contestației echipei americane, notează Antena3CNN.

Mesajul transmis de Camelia Voinea, mama gimnastei Sabrina Voinea

Pe Aeroportul Otopeni, Camelia Voinea, mama Sabrinei, a transmis un mesaj clar și hotărât. Aceasta a declarat că nu se va lăsa până când dreptatea nu va fi făcută, subliniind cât de dificile au fost exercițiile Sabrinei la sol și cât de corect a executat atât partea artistică, cât și cea acrobatică.

Citește și: O balenă a apărut la JO 2024, în timpul semifinalei probei de surfing. Animalul uriaș a uimit pe toată lumea

Mama Sabrinei a adăugat că nu renunță și că va lupta până la capăt pentru a obține dreptate, menționând că nu cere medalia nimănui, ci doar ca Sabrina să fie notată corect. 

Componenții lotului de gimnastică artistică au revenit de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
[Sursa: Inquam- George Călin]

„Nu mă las, atâta timp cât știu ce dificultate a avut Sabrina la sol, cât de corect a executat și partea artistică și acrobatică. Au încercat să ne păcălească cu acea zecime. De data asta chiar nu renunț, merg până în pânzele albe, până se va face dreptate. Eu nu cer medalia nimănui. Pot fi la egalitate, Sabrina cu cea din America, dar este clar că, Sabrina urcând cu acea zecime, are bronzul”, a spus mama Sabrinei, conform sursei menționate anterior.

Sursa foto: Inquam-George Călin