Primele informatii oficiale de la ANM: vom avea o iarna cu fenomene extreme! Ce se va intampla in perioada urmatoare

Autor: Bogdan Mihai
Actualizat: 26 sep 2018, 11:20

Vom avea o iarna cu fenomene extreme!

Este declaratia directorului departamentului de climatologie din Administratia Nationala de Meteorologie, Roxana Bojariu.

Potrivit oficialului fenomenele meteo severe sunt abia la inceput iar aceasta iarna va fi una grea, cu episoade extreme.

"Exista si fenomene severe care s-au modificat. Adica intensitatea lor a crescut, amplitudinea lor a crescut pe fundalul schimbarii climatice. Nu putem face o predictie stiintifica serioasa pentru iarna care vine de acum.

"Aceste prognoze sunt de fapt estimari ale unei stari peste medie, sub medie; altfel nu se poate da o prognoza ca pentru o zi, doua anticipatie.

"Dar putem spune ca fenomenele extreme vor fi prezente si in iarna ne putem astepta la episoade care, chiar daca nu dau caracteristica generala a iernii, pot sa aiba impact major", a spus Roxana Bujariu.

 


În ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii”, Rebecca a continuat să își susțină părerea conform căreia Criss și Antoni s-ar fi cunoscut în afara show-ului matrimonial.