Accidentul tragic care a avut loc ieri în București a revoltat lumea întreagă. Soldat cu două victime, una dintre ele a decedat la scurt timp după impact, iar cealaltă a fost transportată în stare gravă la spital. Fetița de 11 ani care a supraviețuit în urma impactului i-a povestit mamei sale întreaga întâmplare. Din spusele micuței, polițistul ar fi accelerat și mai tare în timp ce ele se aflau pe trecerea de pietoni.
Primele mărturisiri ale fetiței care a supraviețuit după accidentul de ieri din Capitală
Mama fetiței care a supraviețuit în urma accidentului tragic de ieri, din București, a făcut primele declarații. Femeia spune că a discutat cu fiica ei și i-a explicat ce s-a întâmplat și cum a fost posibil un asemenea impact care a devastat o familie.
Copila a povestit că ar fi grăbit pasul pe trecerea de pietoni atunci când au văzut că mașina de poliție venea cu viteză, însă polițistul nu a frânat, ci din contră, a accelerat mai tare și le-a lovit, relatează spynew.ro.
”Ca orice mamă am întrebat-o în primul rând cum se simte și apoi cum s-a întâmplat. Și mi-a explicat copilul: <<Mami, ne-am asigurat de nu știu câte ori, stânga-dreapta.
Mama fetei a mai precizat că minorele s-au apropiat de trecere, iar când au făcut pasul să treacă au obervat mașina care venea cu viteză și au încercat să ajungă pe trotuar.
În momentul în care polițistul ar fi trebuit să frâneze, se pare că el a accelerat mai tare, iar pe fata care a supraviețuit a aruncat-o pe partea cealaltă a drumului, iar pe cealaltă a lovit-o mortal și a târât-o
”Se țineau una de cealaltă, de fapt. Au ajuns aproape de trecerea de pietoni și la un moment dat au văzut că venea acest individ cu o viteză destul de mare pentru zona respectivă și pentru faptul că se apropia de trecerea de pietoni”, a mai spus mama fetei.
S-a dovedit că polițistul nu era în misiune
Parchetul contrazice comunicatul oficial al Poliției și anunță că polițistul care a lovit ieri cele două copile pe trecerea de pietoni nu era în misiune, deși mașina avea girofarul aprins.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Principalele declarații ale purtătorului de cuvânt al Parchetului, Radu Călin:
”Agentul de poliției nu a respectat limita maximă de viteză și nu a acordat prioritate de trecere victimei. Victima, minoră de 13 ani, era angajată în traversare pe trecerea de pietoni.
Procurorul de caz apreciază cu vedere la dispunerea unor măsuri preventive. S-a reținut că avea semnalele vizuale pornite, nu și cele acustice, și nu se afla în misiune.
Se administrează mijloacele de probă și se fac cercetări cu privire la aceste aspecte. S-a reținut, repet, că nu era în misiune și avea semnalele luminoase pornite.
S-a reținut că n-au fost respectate prevederile legale și s-a stabilit că nu a respectat regimul de viteză, s-a dispus o expertiză care va stabili ce viteză avea.”, relatează biziday.ro.
Așadar, declarațiile făcute de purtătărul de cuvânt al Poliției sunt contrazise de Parchet.
Citeste si: Cine este fetița de 12 ani omorâtă pe trecerea de pietoni de omul legii. Un frate de 3 ani o aștepta acasă