Decizia Germaniei vine după ce Vladimir Putin s-a hotărât să recunoască independența regiunilor Lugansk și Donețk, din estul Ucrainei.
Anunțul oficial de renunțare la proiectul Nord Stream 2, a fost făcut de către cancelarul german Olaf Scholz, care a precizat că proiectul gazoductului nu mai poate continua având în vedere situația actuală.
”Sună tehnic, dar este pasul administrativ necesar, astfel încât să nu existe certificare a conductei, și fără această certificare, Nord Stream 2 nu poate funcționa”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz.
Situația în estul Ucrainei este foarte tensionată. Putin a ordonat armatei ruse să intre în regiunile separatiste Lugansk și Donețk pentru "o misiune de asigurare a păcii". Putin a cerut, totodată, Ucrainei să nu se implice în conflicte armate în zonele separatiste din estul Ucrainei.
Putin a recunoscut independența Lugansk și Donețk
Vladimir Putin a luat decizia de a recunoaște independența regiunilor Lugansk și Donețk, din estul Ucrainei, după mai multe luni de tensiuni între Moscova și Kiev.
„Consider că este necesar să luăm o decizie care ar fi trebuit luată cu mult timp în urmă- să recunoaștem imediat independența și suveranitatea Republicii Populare Donețk și Republicii Populare Lugansk”, a spus Vladimir Putin. Liderul de la Moscova a cerut Parlamentului rus „să aprobe decizia și să ratifice acordurile de prietenie și ajutor reciproc cu cele două republici”, documente pe care el le-a semnat.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
”Rusia a fost jefuită atunci când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat în 1991”, a încercat Putin să justifice decizia, care va atrage după sine mai multe sancțiuni pentru Rusia.
"Plănuim să anunţăm marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la deciziile şi acţiunile Moscovei de luni. Ne coordonăm cu aliaţii şi partenerii noştri pentru acest anunţ", a declarat luni pentru AFP un purtător de cuvânt al Casei Albe.
Zelenski cere ajutorul occidentalilor!
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat după decizia lui Putin de a recunoaște independența regiunilor Lugansk și Donețk că poporul ucrainean nu va ceda "nicio singură bucată din țară" și a cerut ajutorul partenerilor occidentali.
„Ucraina consideră cele mai recente acte ale Rusiei o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului nostru”, a declarat președintele ucrainean.
„Aşteptăm un sprijin clar şi eficient de la partenerii noştri. Este foarte important să vedem acum cine este adevăratul nostru prieten”, a mai transmis Zelenski.
Citeste si: Ministerul român de Externe le cere românilor din Ucraina să plece imediat din țară