Primele și sporurile, câteva dintre beneficiile care cresc pensiile românilor în 2024! Daniel Baciu a explicat noua formulă de calcul a pensiilor

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 09 nov 2023, 12:32

Pensiile românilor se vor majora din 2024

Sursa: shutterstock.com

Din anul 2024, odată cu aplicarea Noii Legi a pensiilor, veniturile seniorilor din România vor cunoaște creșteri semnificative, potrivit noilor prevederi.

Miercuri, pe 8 noiembrie, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a adus în prim-plan modificările fundamentale care vor veni odată cu Noua Lege a pensiilor.

Cum se vor calcula pensiile din 2024

Una dintre respectivele schimbări constă în calcularea pensiilor după o nouă formulă, care presupune înmulțirea valorii punctului de referință (VPR) cu numărul de puncte de pensie trecute în decizia de pensionare.

Valoarea punctului de referință este egală cu cea a punctului de pensie împărțită la anii de cotizare. Dacă, în anul 2024, punctul de pensie va fi mărit, de către Guvern, la 2.031 lei, atunci această sumă se împarte la anii de cotizare, al căror număr mediu este de 25 de ani. Împărțind aceste două valori, rezultă că VPR este egal cu suma de 81 de lei.

După ce ați aflat suma aferentă valorii punctului de referință, tot ce rămâne de făcut este să înmulțiți cei 81 de lei cu totalul punctelor din decizia de pensionare. Rezultatul acestui calcul simplu va reprezenta pensia pe care o veți încasa în 2024, după ce noua formulă de calcul va fi aplicată.

Potrivit spuselor șefului Casei Naționale de Pensii, „cu această nouă formulă de calcul practic înlăturăm toate inechitățile acumulate de-a lungul timpului în sistem”.

Citește și: Egalizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei și modificarea stagiului de cotizare la fiecare 3 ani. Lista schimbărilor la noua lege a pensiilor, care intra in vigoare de la 1 ianuarie 2024

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ce alte noutăți aduce Noua Lege a pensiilor

De asemenea, o altă schimbare cu care vine Noua Lege a pensiilor constă în faptul că vor fi luate în considerare toate veniturile brute, cărora, în prezent, cadrul legislativ nu le acordă o mare importanță, cum ar fi: sporurile, primele sau cel de al 13-lea salariu.

„O altă noutate în formula de calcul a pensiilor este că vorbim de toate veniturile brute pe care le luăm în calcul şi care în momentul de față, pe legislația actuală, nu sunt importante.

Mă refer în principal la acordul global, dar și celelalte prime, premii, al 13-lea salariu.

Vorbim de alte sporuri care n-au aveau caracter permanent, ci unul nepermanent, iar acum se iau în calcul în viitoarea lege a pensiilor şi românii vor beneficia de majorări.”, a declarat Daniel Baciu, pentru Antena 3 CNN.

O altă modificare adusă de Noua Lege a pensiilor vine în beneficiul femeilor care au copii.

Acestora li se vor scădea câte 6 luni din vârsta de pensionare pentru fiecare copil în parte. Spre exemplu, o femeie cu doi copii se poate pensiona mai devreme cu un an.

„Aceasta este o noutate, care în prezent nu se aplică și, într-adevăr, pentru fiecare copil născut, doamnele beneficiază de o reducere din vârsta standard de pensionare, această reducere ajungând până la 3,5 ani. Este reducerea maximă pentru fiecare.” , a spus șeful Casei de Pensii.

Citește și: Majorarea pensiilor în 2024: Valoarea punctului de pensie va crește de la 1785 de lei la 2032 de lei