Începe primul joc pentru comunicare după unificarea echipelor, atât Faimoșii, cât și Războinicii își doresc cu disperare să câștige jocul de astăzi. Ultimul joc din această săptămână, dar și cel mai râvnit dintre toate, are o miză de-a dreptul incredibilă. Ambele echipe sunt pregătite să dea totul pe traseu pentru a intra în posesia premiului.
Miză incredibilă la jocul pentru comunicare. Ce premiu îi așteaptă pe Faimoși și pe Războinici
Faimoșii și Războinicii sunt mai motivați ca niciodată să câștige jocul pentru comunicare, după aproape cinci luni petrecute în jungla din Republica Dominicană, comunicarea a devenit o nevoie primordială pentru ei, doar în acest mod pot afla informații despe cei dragi de acasă, care îi susțin pe fiecare traseu, dar și de la susținători, care îi urmăresc cu interes ediție de ediție.
Confruntarea se apropie de final, astfel Faimoșii și Războinicii luptă cu toate armele pentru a-și păstra locurile în competiție. Echipele se împuținează, astfel cei mai buni rămân în competiție până la final.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Daniel Pavel a anunțat miză incredibilă pentru care cele două echipe se vor confrunta în această seară. Concurenții sunt nerăbdători să comunice cu cei de acasă, astfel prezentatorul emisiunii nu a mai mărit suspansul și le-a spus concurenților pentru ce se vor duela în acest joc.
”Știm ce sunt jocurile pentru imunitate și însemnătatea lor, știm ce înseamnă recompensa în contextul Survivor, dar comunicarea vine cu un bagaj de emoții extraordinare. Ei bine, astăzi, ambele echipe dacă câștigă vor vorbi, vor avea o conversație telefonică cu persoane dragi. Dacă câștigă Faimoșii, aceste persoane dragi sunt din familie, dacă câștigă Războinicii, aceste persoane dragi cu care veți avea o conversație telefonică sunt dintre prieteni.”, a anunțat Daniel Pavel.
Faimoșii și Războinicii sunt mai motivați ca niciodată să câștige jocul pentru comunicare pentru a vorbi la telefon cu persoanele dragi din viața lor, care le lipsesc enorm în aceste momente când tensiunile ating cote maxime la Survivor România 2021.