Dan Negru și-a amintit cum, cu mulți ani în urmă, Delia Budeanu i-a spus un sfat: să aștepte ca anii să treacă, pentru că abia atunci își va găsi liniștea, dar și eleganța.
Dan Negru, mesaj în mediul online după moartea prezentatoarei Deliei Budeanu
Dan Negru și-a amintit cum, cu mulți ani în urmă, în biroul lui Titus Munteanu, se pregătea să prezinte Festivalul de la Mamaia, iar Delia Budeanu i-a spus: „Când vor trece anii peste tine o să-ți găsești liniștea. Atunci o să-ți găsești și eleganța”. Aceste cuvinte l-au marcat profund și, odată cu trecerea anilor, au început să capete tot mai mult sens.
„Când vor trece anii peste tine o să-ți găsești liniștea.
În acel moment, Cătălin Botezatu îi pregătea ținutele pentru scenă, iar Delia Budeanu îi privea dintr-un colț al biroului, emanând o eleganță naturală. Dan Negru subliniază cât de mult l-au impresionat liniștea și eleganța crainicei, pe care o consideră una dintre legendele televiziunii române.
Astăzi, la vârsta de 53 de ani, Dan Negru mărturisește că începe să înțeleagă pe deplin înțelepciunea vorbelor Deliei Budeanu, simțind că și el, la rândul său, își găsește liniștea interioară și eleganța odată cu maturizarea.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Eram în biroul lui Titus Munteanu care are directorul TVR pe atunci și mă pregăteam să prezint Festivalul Mamaia.
„Atunci o să-ți găsești și eleganța”. Îi țin minte vorbele.
A murit Delia Budeanu, una din primele craince ale televiziunii române. Liniștea pe care și-a găsit-o demult..” este mesajul prezentatorului, postat pe pagina sa de Instagram.
Delia Budeanu a murit la vârsta de 75 de ani
Delia Budeanu, una dintre cele mai îndrăgite și respectate prezentatoare de televiziune din România, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani.
Trupul Deliei Budeanu va fi depus duminică, la ora 16:30, la Mănăstirea Cașin din București, iar înmormântarea va avea loc luni la Mănăstirea Ghighiu, conform anunțului făcut de Radio România.
Delia Budeanu va rămâne în amintirea publicului ca una dintre primele crainice ale televiziunii din România, o adevărată legendă.