Din acest weekend, participanții la nunți vor trebui să prezinte certificatul verde, rezultatul unui test negativ sau dovada că au trecut prin boală. Organizatorii de nunți spun că s-au pregătit deja pentru acest scenariu din iunie, când au început să facă trierea invitaților.
Primul weekend cu certificat verde la nunți
Este primul weekend în care românii se vor prezenta la evenimentele private cu certificat verde. Mirii au început să-și sune invitații pentru a afla dacă s-au vaccinat sau dacă vor să se testeze.
Potrivit noilor reglementări, toți invitații de la petrecerile private trebuie să fie vaccinați, să se testeze sau să aibă dovada trecerii prin boală.
Andra și Andrei, viitori miri, au reprogramat fericitul eveniment de trei ori până acum și ar urma să se căsătorească pe 26 septembrie, însă emoțiile au revenit după ce Bucureștiul a trecut în scenariul roșu.
”Noi eram pregătiți, știam că e posibil să se întâmple așa. Am văzut că cresc foarte repede cazurile. A fost ceva pe repede înainte. M-am organizat repede, am dat mesaje prietenilor. Este foarte stresant. Vreau să fie bine și să nu am mustrări că cineva s-a îmbolnăvit la nuntă. Vreau să ne simțim bine.”, a spus Andra, mireasa.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mirii vor asigura testarea invitaților nevaccinați, iar asta îi va costa aproape 500 de euro. Totodată, au întocmit o listă cu personale vaccinate și cu cele nevaccinate.
”Am avut cereri de la oameni: pe mine mă pui cu persoane vaccinate și să fiu în siguranță. Pentru nevaccinați, testare cu două ore înainte de eveniment. Se intră pe baza testului. Mai avem opțiunea- dacă au trecut prin boală să prezinte o dovadă.”, a spus Andrei, mirele.
Organizatorii de evenimente private spun că au introdus măsuri de triere a invitaților încă de la 1 iunie. Costurile testării pentru persoanele nevaccinate sunt suportate fie de firmă, fie împărțite cu mirii.
”De la 1 iunie, la majoritatea evenimentelor am mers pe acest scenariu. Pentru noi nu e o schimbare, dar pentru miri, trebuie să înțeleagă că e mult mai bine, chiar dacă în acest moment sunt într-o incidență sub 3, iar în 2 săptămâni au nuntă, să se pregătească de acest scenariu,