Ileana Step și soțul ei s-au speriat teribil din cauza cutremurului de peste cinci grade. Cei doi se aflau în casă, când, dintr-o dată, totul a început să se miște.
Ileana Sterp, speriată de cutremur
După ce cutremurul s-a încheiat și după ce pericolul a trecut, Ileana Sterp a postat un mesaj pe contul ei de Instagram prin care a povestit prin ce a trecut.
Totul a avut loc în timp ce ea și soțul ei se aflau pe o canapea și, fiind o persoană extrem de credincioasă, s-a rugat lui Dumnezeu ca nimeni să nu pățească nimic, mai ales în urma a ceea ce s-a întâmplat în Turcia și în Siria.
„Stând pe canapea cu soțul, dintr-o dată, am simțit cum se mișcă cu noi și s-a mișcat destul de tare.
Ileana Sterp s-a botezat în adolescență
Ileana Sterp a decis, în perioada adolescenței, să se boteze, lucru ce nu a fost privit cu ochi prea buni de familie și de cei din jur. Mama Geta nu a fost deloc împăcată cu această idee, motiv pentru care a plecat de acasă pentru o periodă.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În schimb, tatăl acesteia nu părea a fi un om credincios, deoarece încerca să demonteze fiecare argument pe care Ileana sau altcineva îl avea în legătură cu Dumnezeu. Sora lui Culiță Sterp a spus că dragostea ei pentru Dumnezeu i-a fost insuflată de mică și a venit de la mama Geta.
„Tata pot să zic că nu știu dacă crede în ceva, el e, așa, imun la tot ce înseamnă Dumnezeu, nu cred că e un om credincios. Nu am avut niciodată o discuție serioasă să-l întreb. În schimb, mi s-a confirmat de multe ori că nu crede, făcea tot felul de glume proaste, nu pot să-l numesc ateu, dar...
Mama ne-a dat educația asta, ne vorbea despre Dumnezeu și el dărâma, cumva, chestiile astea, dar nu m-au afectat în așa fel încât să nu-L mai caut pe Dumnezeu”, a povestit aceasta, în cadrul unei emisiuni televizate.
Chiar și așa, nu doar Ileana Sterp este foarte credincioasă, ci și frații și sora ei mai mică. Inclusiv prin intermediul mesajelor pe care le postează în mediul online, aceștia arată că au frică de Dumnezeu și încercă să îi facă pe oameni să fie mai buni și să facă voia Lui.