„Prin mila și bunătatea lui Dumnezeu…”. Mesajul transmis de Ministrul Familiei după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț, pe DN7

Autor: Diana Ghita

Natalia Intotero a postat un mesaj emoționant, după accidentul suferit

Sursa: Facebook Natalia Intotero

La câteva ore după accidentul în care a fost implicată marți, pe DN7, în județul Vâlcea, ministrul Familiei, Natalia Intotero, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, prin care și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu și față de toți cei care au intervenit prompt.

Mesajul postat pe contul oficial de Facebook al Nataliei Intotero citează un verset din Biblie. Prin respectiva postare, ministrul Familiei a ținut să transmită că, datorită ajutorului divin și profesionalismului salvatorilor, se află în afara oricărui pericol.

Ce mesaj a transmis Natalia Intotero, după accidentul de pe DN7

Mesajul Nataliei Intotero reflectă o profundă recunoștință pentru faptul că a scăpat nevătămată din accidentul de pe DN7. Citarea unui verset biblic subliniază credința ei că protecția divină a jucat un rol crucial în acest eveniment nefericit.

Acesta este primul său mesaj public după accident, și vine ca o reasigurare pentru toți cei care așteptau noi vești despre starea ei de sănătate.

„„Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”. Psalmul 46:1. Prin mila și bunătatea Lui Dumnezeu, sunt bine! Mulțumesc din suflet familiei, prietenilor și colegilor pentru rugăciunile și gândurile voastre! De asemenea, mulțumesc celor care au intervenit la locul accidentului, întregului personal de la Serviciul Ambulanță și de la Spitalul Județean Vâlcea!”,  a

transmis oficialul, printr-o postare recentă pe Facebook.

Citește și: Natalia Intotero, ministrul Familiei, implicată într-un accident pe DN7! În ce stare se află oficialul, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în șanț

Cum s-a petrecut accidentul în care a fost implicată Natalia Intotero 

Accidentul în care a fost implicată Natalia Intotero a avut loc în localitatea Racovița, pe DN7.

Autoturismul în care aceasta se afla s-a răsturnat după ce a fost lovit de un alt vehicul. Ministra, care era pasageră în mașina Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea pentru investigații medicale. Deși a suferit un traumatism toraco-abdominal, aceasta a rămas conștientă și în afara oricărui pericol.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Calitățile pe care Adriana Bahmuțeanu le-a văzut în fostul ei soț, Silviu Prigoană. “Mă gândesc la ce viață frumoasă am fi putut să avem.”

În urma primelor investigații, s-a decis ca Natalia Intotero să fie transferată la un spital din Capitală, pentru o evaluare medicală suplimentară. Potrivit SPP, citat de News.ro, în momentul accidentului, toți ocupanții mașinii, inclusiv ministra, purtau centura de siguranță, ceea ce a contribuit la evitarea unor răni mai grave.

Între timp, poliția continuă să investigheze circumstanțele care au dus la producerea accidentului, în încercarea de a stabili contextul exact al accidentului.

Testele efectuate asupra celor doi șoferi implicați au confirmat că niciunul nu consumase alcool.

Citește și: Un copil lăsat nesupravegheat și-a prins mama sub mașină, în parcarea unui magazin de mobilă din București! În ce stare a ajuns femeia la spital

„Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani.

În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o ambulanţă, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”,  a transmis Poliția Vâlcea.

Sursă foto: Facebook Natalia Intotero