Principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian, dus la audieri! Suspectul principal în cazul morții liderului clanului Duduianu a fost dus, în urmă cu scurt timp, la audieri la secția Omoruri. Bărbatul a stat până azi la Spitalul Elias, acolo unde a ajuns imediat după incident, cu răni la mâini, și unde a rămas internat sub pază, relatează Cancan .
În timp ce era condus la audieri, Richard a declarat: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață.
După ce inițial s-a vehiculat numele unui alt suspect în cazul înjunghierii lui Emi Pian, situația a luat o altă întorsătură.
Conform unor surse din interiorul anchetei, filmul asasinării lui Florin Mototolea, unul dintre liderii grupării Duduianu, este cât se poate de bizar.
Principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian, dus la audieri!
Principalul suspect în cazul morții lui Emi Pian, dus la audieri! Marți dimineață, Emi era într-o locuință din Giulești, care îi aparține unui anume Costel al lui Dincă, unde interlopii obișnuiau să se strângă pentru barbut.
La un moment dat, Richard Gheorghe Emanuel, un membru al clanului Rinu, ar fi avut o dispută verbală cu Pian, în timpul căreia i-ar fi spus că face parte dintr-un clan care a trăit în sărăcie și că abia recent a început să facă avere.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Deranjat de jigniri, Florin s-a ridicat de la masă și cei doi s-au luat la bătaie.
În timp ce încercau să se imobilizeze reciproc, Richard l-ar fi înjunghiat pe Pian în picior. Emi i-a spus fratelui său Grațian, care îl însoțea: „M-a tăiat! Ia și omoară-l!”. Atunci, Grațian ar fi apucat un topor pe care l-a văzut în apropiere și l-a lovit pe agresorul fratelui său, însă fără să-i provoace răni grave.
În schimb, Florin sângera violent, dar fiul său a decis să nu sune la 112.
Citeste si: Ce plănuiește clanul Duduienilor după moartea lui Emi Pian! Avocatul Duduienilor a rupt tăcerea!
Citeste si: Hamude de la "Puterea dragostei", afectat de moartea lui Emi Pian. Ce a postat pe instagram?