Prințul Harry este un membru controversat al familiei regale britanice, iar după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle, ducele de Sussex și-a schimbat radical atitudinea față de familia sa și a luat o serie de decizii importante. După ce a hotărât să se retragă din poziția de membru superior al familiei regale din Marea Britanie, împreună cu soția sa, acum, prințul Harry a anunțat că are un nou job.
Unde va lucra prințul Harry în următoarea perioadă?
Prințul Harry a decis, în urmă cu un an, să renunțe la obligațiile sale față de familia regală britanică și să înceapă o viață nouă alături de soția lui, Meghan Markle. Cei doi locuiesc în prezent în California, SUA, așteaptă încă un copil și se bucură de fiecare moment petrecut împreună.
Citeste si: Cum arătau Prințul Harry și Meghan Markle atunci când erau copii. FOTO
Acum, la un an distanță de la acel moment, prințul Harry pare mai hotărât ca niciodată să se dezvolte din punct de vedere profesional, motiv pentru care a ales un job care să îi permită să facă acest lucru. Mai exact, ducele de Sussex a fost angajat într-o funcție de conducere a companiei BetterUp Inc, care este un startup din Silicon Valley ce se ocup cu tot ce ține de sănătatea mintală și coaching, domenii care nu îi sunt deloc străine prințului Harry.
Mai exact, activitatea prințului Harry în cadrul firmei va fi să vorbească despre subiecte legate de sănătatea mintală, însă va contribui și la îmbunătățirea strategiei companiei, dar va participa și la tot felul de evenimente caritabile.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Intenționez ca activitatea mea să aibă un impact în viața oamenilor. Coachingul proactiv oferă posibilități nesfârșite de dezvoltare personală și o viață mai bună pe toate planurile”, a spus prințul Harry, potrivit libertatea.ro.