Prințul William a făcut noi dezvăluiri despre starea de sănătate a lui Kate Middleton. Cum decurge chimioterapia

Author: Diana Bostan
Actualizat: 17 mai 2024, 14:45

Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a prințesei de Wales

Sursa: Profimedia

Apar informații în ceea ce privește tratamentul pentru cancer pe care îl urmează Kate Middleton. Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a prințesei de Wales.

Prințul William a împărtășit o scurtă actualizare despre diagnosticul de cancer al prințesei de Wales. Totul s-ar fi întâmplat în timpul unei vizite la Spitalul Comunitar St. Mary din Marea Britanie, pe 10 mai, atunci când el a vorbit cu un administrator al spitalului despre sănătatea soției sale, Catherine, Prințesa de Wales.

Care este starea de sănătate a lui Kate Middleton

Pe 22 martie 2024, Kate Middleton a dezvăluit într-un videoclip faptul că a început „primele etape” ale chimioterapiei preventive, în urma unui diagnostic de cancer. Diagnosticul a fost confirmat după ce prințesa britanică a trecut printr-o operație abdominală în ianuarie. Prințesa de Wales nu a oferit detalii despre tipul de cancer de care suferă.

Citește și: Cine o va înlocui pe Kate Middleton la îndatoririle regale! Palatul Buckingham a făcut anunțul

Potrivit informațiilor apărute în presa din Marea Britanie, prințul William nu a oferit prea multe detalii în legătură cu starea de sănătate a soției sale, însă a lăsat de înțeles faptul că prințesa de Wales se simte bine și că s-ar descurca cu tratamentul de

chimioterapie. De când a primit diagnosticul de cancer, Kate Middleton a stat departe de aparițiile publice, lăsând loc mai multor speculații.

Kate Middleton a fost diagnosticată cu cancer
[Sursa: shutterstock.com]

„L-am întrebat pe William despre soția sa, Kate, și el a spus: ”Se descurcă bine, mulțumesc,’” a declarat administratorul spitalului Tracy Smith reporterilor, conform Associated Press.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea

Cine ar putea să o înlocuiască pe Kate Middleton la îndatoririle regale

După ce Prințesa Kate Middleton a anunțat că va urma tratament împotriva cancerului și va avea nevoie de timp pentru recuperare, Familia Regală Britanică caută pe cineva care să o înlocuiască temporar la îndatoririle regale.

Potrivit  Daily Mail, alegerea pentru acest rol interimar a căzut pe Prințesa Beatrice, în vârstă de 35 de ani, una dintre fiicele Prințului Andrew și ale Ducesei Sarah Ferguson. Prințesa Beatrice urmează să îi țină locul lui Kate Middleton la diverse evenimente oficiale din agenda regală din această vară.

Citește și: Kate Middleton este în doliu la scurt timp după vestea cancerului! Pe cine a pierdut Prințesa de Wales în această perioadă grea

De asemenea, va fi prezentă la evenimente precum tradiționala paradă militară Trooping the Colour, celebrarea Zilei Z la marcarea a 80 de ani de la debarcarea din Normandia, și o serie de petreceri în grădină la Palatul Buckingham.

Pe 16 ianuarie 2024, Kate Middleton a fost supusă unei intervenții chirurgicale abdominale. Deși Prințesa de Wales a avut parte de momente dificile, operația a decurs cu succes, iar ea a reușit să treacă peste această încercare din viața sa.