Dana Roba le cere ajutorul fanilor lor pentru a o ajuta în găsirea unui tratament necesar pentru refacerea ei. Femeia a fost operată pe creier și resuscitată de mai multe ori în timpul intervenției, iar acum are nevoie de mai multe medicamente pentru a o ajuta.
Problemele nu se mai termină pentru Dana Roba
Dana Roba a fost bătută de soțul ei, iar timp de 24 de zile, aceasta a fost internată în spital. În prezent, aceasta s-a întors acasă și este nevoită să ia anumite medicamente pentru a o ajuta în această perioadă dificilă prin care trece. Fosta iubită a lui Nicolae Guță este foarte activă pe rețelele de socializare, iar aceasta le-a cerut ajutorul fanilor săi, după ce a rămas fără unul dintre medicamentele pe care le avea în schema de tratament.
Aceasta a afirmat că a căutat respectivul medicament în farmacii, însă nu îl găsește, așa că a apelat la fanii săi din întreaga țară, în cazul în care aceștia îl pot găsi sau să o împrumute până în momentul în care îl va găsi. „Fetelor, mi s-au terminat cele mai importante medicamente din tratamentul meu: Neurotrop. Nu le găsesc la nicio farmacie. Dacă aveți voi și îmi puteți împrumutați câteva, m-aș bucura foarte tare”, a spus Dana Roba, pe Instagram, conform spynews.ro.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Operațiile i-au lăsat dureri groaznice
Dana Roba își dorește să păstreze legătura cu fanii ei îngrijorați, astfel le povestește prin intermediul rețelelor de socializare fiecare pas din lungul proces de recuperare pe care aceasta îl are de trecut.
În urmă cu câteva zile, aceasta le-a povestit admiratorilor că rezită foarte greu în fața durerilor insuportabile din zona capului.Aceasta a povestit că până se va recupera va trebui să accepte aceste stări neplăcute și se luptă zilnic cu stările de rău și amețelile. Deși Dana Roba știe că următoarea perioadă a vieții ei va fi una extrem de grea, este recunoscătoare că a fost salvată de o divinitate, chiar dacă medicii nu i-au dat șanse că va supraviețui.
„Această operație mă doare foarte tare. Nu pot sta cu capul pe o pernă mai tare, că mă ia amețeala puternică de cap. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru viață și pentru faptul că nu m-a lăsat să mor. Chiar dacă fostul meu soț a spus că m-a lovit doar de opt ori, cu siguranță, loviturile din spate nu le-a recunoscut. A uitat de ele. În închisoare își va aminti de ele”, a scris Dana Roba, pe Instagram.