Profesor de la Colegiul „Sfântul Sava”, reținut pentru viol și agresiune sexuală asupra elevilor săi! Totul s-ar fi întâmplat în timp ce le dădea meditații

Autor: Diana Ghita

Profesorul este reținut pentru infracțiunea de viol și agresiune sexuală

Sursa: Captură YouTube TVR; Unsplash

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis o anchetă penală împotriva unui profesor din capitală, acuzat de viol și agresiune sexuală asupra a doi elevi, conform unui comunicat oficial.

G4Media scrie că profesorul în cauză, specialist în economie la renumitul Colegiu Național „Sfântul Sava” din București, este acuzat de viol și agresiune sexuală împotriva a doi dintre elevii săi, în vârstă de 16 și 17 ani, care primeau meditații din partea acestuia.

Când ar fi comis profesorul de la Colegiul „Sfântul Sava” actele de viol și agresiune sexuală

Ancheta a fost declanșată după ce cele două victime au depus plângeri la autorități. Se pare că incidentele au avut loc în anul 2021, în locuința profesorului din sectorul 3 al Bucureștiului, în timpul sesiunilor de meditație.

- „La data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. București, sector 3, inculpatul a întreținut cu persoana vătămată (un băiat în vârstă de 17 ani) un act sexual oral, profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate.

- La data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuință din mun. București, sector 3, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate.

- Față de inculpat a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 3 București cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”,  se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”

Citește și: Scene de groază la Paris, chiar înainte de Jocurile Olimpice! O turistă de 25 de ani a fost agresată sexual de cinci indivizi. Ce măsuri au luat autoritățile

Conform unor surse News.ro, victimele au făcut plângerea abia după ce nu au mai avut nicio legătură educațională cu dascălul. Autoritățile afirmă că acesta a exploatat poziția sa de autoritate și încrederea pe care o avea ca profesor al persoanelor vătămate.

Ce se întâmplă cu profesorul de la Colegiul „Sfântul Sava” după ce ar fi violat și abuzat sexual cei doi elevi

Profesorul acuzat, un cadru didactic de la Colegiul Național „Sfântul Sava” și titular de cursuri de economie în anul școlar 2023-2024, figurează și în lista cadrelor didactice actualizată a colegiului. Conform ultimei declarații de avere, datată mai 2024, el deține și funcția de șef serviciu la Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), instituție responsabilă pentru elaborarea subiectelor de bacalaureat.

Pe data de vineri, 26 iulie, dascălul urmează să fie prezentat în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. Ministerul Educației a emis un comunicat în care confirmă că a aflat despre reținerea unui cadru didactic de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, care este totodată și angajat al CNPEE.

Citește și: Acuzații grave aduse unui profesor de engleză! Cadrul didactic ar fi implicat în afaceri cu droguri

„Ministerul Educaţiei a luat act de informaţiile apărute în spaţiul public privind reţinerea unui cadru didactic de la Colegiul Naţional ”Sfântul Sava” din Capitală, în acelaşi timp şi angajat al Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE).În acest sens, Ministerul Educaţiei a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti informaţii cu privire la măsurile dispuse, astfel încât să putem aplica în regim de urgenţă măsurile legale care se impun în temeiul art. 513 alin. (1) lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile şi completările ulterioare, privind suspendarea raportului de serviciu”, au transmis cei de la Ministerul Educaţiei joi seară. 

 


O nouă ediție plină de suspans a emisiunii ”Casa iubirii”. Sâmbătă, fetele și băieții au intrat cu o stare bună, însă Alexandra a ținut să-i reproșeze ceva lui Gagea.