Profesorii vor primi salarii mai mari, conform ministrului Educației. Unele cadre didactice vor primi trei salarii medii brute pe economie, dar trebuie să îndeplinească mai multe condiții.
Profesorii vor primi salarii mai mari
Conform lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, profesorii care sunt de acord să predea în mediul rural vor primi trei salarii medii brute pe economie. Acest lucru este menit să îi stimuleze pe profesori să predea în mediul rural.
„Am agreat că pentru acele cadre didactice care se vor titulariza în şcoli din mediul rural, din mediul izolat, va exista şi o primă de instalare. În momentul de faţă luăm în considerare trei salarii medii brute pe economie, primă de instalare pentru cadrele didactice care vor decide să se titularizeze în şcoli din mediul rural”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Mai mult decât atât, nu este suficient ca profesorii să accepte acest lucru, ci trebuie și să fie legați printr-un contract, pentru a nu pleca pentru o perioadă anume.
Citeste si: Revine sau nu masca de protecție în școli. Anunțul a fost făcut de Alexandru Rafila în urmă cu puțin timp
„Sigur, va exista şi o perioadă de timp minimă în care acei profesori care au decis să se titularizeze în mediul rural vor exercita actul educaţional în interesul acelor copii din mediul rural”, a mai spus ministrul.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Câți bani ar putea lua, exact, profesorii?
Conform surselor libertatea.ro din Ministerul Educației, profesorii nu ar avea voie să plece din școlile din mediul rural timp de cinci ani.
Mai mult decât atât, în România, în prezent, salariul mediul brut anual este de 6.413 lei, în timp ce salariul mediu net este de 3.977 lei. Așadar, un profesor care ar accepta să predea în mediul rural ar urma să primească, la instalare, aproximativ 12.000
De asemenea, toți profesorii vor avea parte de măriri salariale. Cu toate acestea, cadrele didactice ar fi trebuit să primească sumele necesare pentru a ajunge la cele din grila Legii Salarizării unitare încă din luna septembrie a anului trecut.
Aceștia mai au de primit o diferență de 12%, doar că, din luna august a acestui an, vor primi doar 3%. Acest lucru înseamnă că, în medie, salariile vor crește cu 100 de lei.
„Prin excepţie de la prevederile alin. (1) și prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) și alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021”, se arată, conform prevederilor din noua Ordonanță de Urgență a Ministerului Muncii.