Temperaturile vor scădea marți în cea mai mare parte din țară. De altfel, acestea au fost foarte ridicate luni, aproape ca cele de vară.
Mercurul termometrelor a arătat luni 22 de grade în București și soare intens, ca în zilele de vară. Marți nu va mai fi același lucru, dar temperaturile vor fi normale pentru această perioadă.
Prognoza meteo ANM pentru principalele regiuni
Vremea se răcește cu câteva grade în întreaga țară marți, după temperaturile de vară de luni.
În Capitală mercurul termometrelor va urca marți doar până la 14 grade, după ce luni s-au înregistrat 22 de grade la amiază.
Meteorologii anunță că iarna încă nu a trecut, iar în următoarea perioadă vor scădea temperaturile și va ninge inclusiv în Capitală.
Marți va fi frig la munte și va ninge. În Predeal maxima va fi de doar 2 grade, iar minima de -3. Prin comparație, luni au fost 8 grade și o minimă de -1 grad.
Vor fi ninsori și în următoarele zile la munte și se va depune un nou strat de zăpadă.
Pe litoral temperaturile vor crește ușor, fiind una din puținele regiuni unde se vor înregistra maxime mai mari față de luni.
În Constanța va fi o maximă de 14 grade și o minimă de 6 grade, ca luni.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Vremea în București
Vremea va fi închisă marți în Capitală, spre deosebire de luni, când soarele a bătut cu putere.
Maxima va fi de 14 grade Celsius, iar minima de 5 grade.
Vântul va sufla slab, iar cerul va fi înnorat toată ziua.
Temperaturile vor continua să scadă în Capitală în zilele următoare. Ba chiar meteorologii anunță o ninsoare slabă în următoarea perioadă.
Vremea în Brașov
Ploi marți în Brașov și temperaturi cuprinse între 0 și 7 grade Celsius.
Vântul va sufla slab.
Joi sunt anunțate ninsori, iar în weekend precipitații mixte în Brașov, ploaie și ninsoare.
Va fi destul de frig în Brașov în următoarea perioadă, cu maxime puțin peste 0 grade.
Vremea în Iași
Va ploua marți în Iași.
Temperaturile vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.
Vântul va sufla, în general, moderat.